Protecţia Consumatorilor propune închiderea Hotelului Intercontinenta
Dimensiune font:
Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au propus închiderea definitivă a Hotelului Intercontinental, în urma controalelor succesive care s-au soldat cu amenzi totale de 100.000 de lei.
"Nici după trei controale succesive ale ANPC, Intercontinental nu a reuşit să remedieze neregulile. Concluzia - 100.000 lei amendă şi posibilitatea închiderii hotelului", a transmis luni ANPC, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Conform sursei citate, în urma unui control din 19 mai au fost aplicate companiei amenzi în valoare totală de 50.000 lei şi s-au dispus măsurile de oprire definitivă de la comercializare a produselor la care s-au înregistrat nereguli, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor din bucătărie, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor a 10 camere verificate şi a centrului SPA şi propunerea sancţiunii complementare de închidere temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni.
Abaterile de la legislaţie constatate de comisarii de la Protecția Consumatorilor au fost, potrivit ANPC:
- utilizarea unor produse din carne şi peşte fără elemente de identificare şi caracterizare şi dată limită de consum, elemente fără de care nu se poate stabili conformitatea acestora;
- utilizarea unor produse refrigerate cu data durabilităţii minimale schimbată o altă dată de expirare (produse cărora li s-a schimbat starea termică prin congelare);
- folosirea, atât în blocul alimentar, cât şi în minibarurile din camere, a unor produse cu data limită de consum depăşită;
- existenţa unor preparate finite calde depozitate la temperatura mediului ambiant sau în spaţii frigorifice, fără respectarea condiţiilor de temperatură, conform legii;
- utilizarea, la bucătărie, a unor legume cu modificări organoleptice, precum şi a unor produse congelate, cu arsuri de congelare;
- nerespectarea vecinătăţilor produselor alimentare, în spaţiile frigorifice, precum şi depozitarea băuturilor direct pe paviment;
- existenţa unor condiţii igienice necorespunzătoare atât în camerele de hotel, cât şi în centrul SPA;
- lipsa informaţii privind utilizarea electronicelor; condiţii deficitare de amenajare a spaţiilor de cazare, care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor (tencuială exfoliată, prize desprinse din perete, cabluri neizolate, geamuri crăpate, protecţia unei trepte de la scara de acces la saună deteriorată).
În ziua următoare, au fost verificate măsurile dispuse cu o zi înainte şi, pentru că problemele nu au fost remediate în totalitate (condiţiile igienice şi de amenajare deficitare din camere, precum şi utilizarea produselor alimentare expirate fiind în continuare întâlnite de echipa de control), comisarii au decis extinderea controlului la toate camerele libere ale hotelului.
Au urmat alte patru amenzi în valoare de 35.000 lei, menţinerea măsurii de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor pentru bucătărie, centrul SPA şi 10 camere de cazare, cărora li s-au adăugat încă 20 de camere (măsura aplicându-se, în total pentru 30 de camere), precum şi propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni.
Aceeaşi situaţie s-a întâmplat și o zi mai târziu, comisarii constatând din nou neîndeplinirea măsurilor şi găsind în continuare materii prime expirate în spaţiul de depozitare a produselor alimentare, preparate finite neetichetate, materii prime congelate cu data limită de consum schimbată, preparate gata montate pe farfurii pentru a fi servite, deşi bucătăria era oprită de la funcţionare şi două camere oprite de la funcţionare care erau ocupate, mai susține ANPC.
"Ca atare, a mai fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare totală de 15.000 lei - ajungându-se, astfel, la un total de 100.000 lei, amenzi, - şi s-a propus sancţiunea complementară de închidere definitivă a hotelului", se precizează în comunicatul ANPC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau