Rangerii din celebrul Parc Naţional Kruger din Africa de Sud vor fi conduşi de o femeie
Dimensiune font:
Pentru prima dată în istoria de zeci de ani a faimosului Parc Naţional Kruger din Africa de Sud, rangerii săi vor fi conduşi de o femeie.
Cathy Dreyer urmează să-l înlocuiască pe Ken Maggs la 1 mai, a anunţat Autoritatea Parcurilor Naţionale din Africa de Sud (SANParks).
Africa de Sud are mai multe parcuri naţionale şi rezervaţii, însă Parcul Kruger este una dintre cele mai importante atracţii turistice şi unul dintre cele mai mari parcuri naţionale din Africa.
Parcul Kruger a fost înfiinţat ca zonă protejată la 26 martie 1898, de către preşedintele de atunci Paul Kruger, înainte de a fi redenumit Parcul Naţional Kruger în 1926.
Parcul se întinde pe o suprafaţă de circa 19.500 de kilometri pătraţi - aproape cât cea a Sloveniei - , şi este cunoscut pentru fauna sa sălbatică numeroasă care include elefanţi, lei, rinoceri, leoparzi şi bivoli.
Dreyer, care a câştigat mai multe premii pentru activitatea sa, este în prezent responsabilă cu protecţia animalelor şi a mediului în Parcul Naţional Addo din provincia Eastern Cape.
Înainte de aceasta, ea a coordonat cu succes lupta împotriva braconajului de rinoceri în provincia vecină KwaZulu-Natal.
Potrivit administraţiei parcului, acesta va fi unul dintre aspectele centrale ale activităţii sale şi pe viitor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau