România, amenințată de un nou ciclon

index

Dimensiune font:

| 19-09-2024 15:00

Un nou ciclon format deasupra Mării Mediterane aduce precipitații abundente și furtuni violente în sudul Europei. Meteorologii au emis avertizări cod roșu și portocaliu în mai multe țări afectate de furtuni puternice. În România, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vreme rea pentru sudul și estul țării.

Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat pentru Antena 3 CNN că ploile vor continua în zonele deja afectate din Moldova și Dobrogea. Precipitațiile, care vor atinge izolat până la 25 de litri pe metru pătrat, vor fi însoțite de intensificări ale vântului, care ar putea depăși 60 km/h, mai ales pe litoralul Dobrogei.

„Ploile vor continua în zonele deja cu probleme în partea de sud și de centru a Moldovei. La momentul acesta și în orele următoare vom avea sisteme noroase, averse care pot fi și torențiale și în consecință mai pot lăsa cantități de apă. Nu vor fi foarte mari, dar destul de mari pentru ceea ce deja s-a întâmplat în zonă. Ne așteptăm la cantități de 15-20, izolat chiar peste 25 l/mp. Astfel de sisteme noroase și ploi și chiar și cantități de peste 20-25l/m² cu totul izolat putem avea în această după-amiază și spre seară în partea de sud-est a teritoriului, mai exact în Dobrogea.

În Muntenia, cu totul izolat, pot fi însoțite de descărcări electrice, în condițiile în care vorbim și de intensificări ale vântului în această după-amiază și spre seară.


Tot în partea de sud-est a teritoriului, în sudul Moldovei, în estul Munteniei, în Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-60km/h iar la noapte și mâine intensificările vor fi mai mari în zona Dobrogei, respectiv pe litoral, peste 60km/h. În județul Constanța, la noapte, ne așteptăm la cantități importante de apă, prin acumulare 20-30l/m²”, a explicat Alina Șerban.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Concert dedicat aniversării a 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului
19/09/2024 14:13

Filarmonica de Stat Sibiu, anunţă, joi, că va prezenta concertul vocal-simfonic "Opera E Passione" cu prilejul aniversării a 50 de ani de la inaugurarea drumului alpin Transfăgărăşan. "V ...

Încălzirea globală, cauza unui naufragiu produs în Italia. Un iaht de lux britanic a fost scufundat în largul coastei Siciliei
20/08/2024 13:17

Încălzirea globală ar putea fi unul dintre factorii care au declanşat furtuna extremă ce a scufundat luni un iaht de lux britanic in largul coastei Siciliei, a afirmat climatologul italian Luca Mercal ...

Ard Bucegii!
19/08/2024 14:00

Elicopterul Black Hawk echipat cu sistemul Bambi Bucket a reluat, luni, misiunea de stingere a incendiului de vegetaţie din Masivul Bucegi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova. ...

Turiști atacați de o ursoaică pe Transfăgărășan
18/08/2024 12:52

O ursoaică cu trei pui s-a repezit la niste turisti străini care au vrut să ii facă poze si i-au dat de mancare.Incidentul s-a intamplat pe Transfăgărăsan, la coborarea spre Cartisoara. Oamenii au fugit ...

Convenția meşterilor care confecţionează instrumente muzicale tradiţionale din Bulgaria
18/08/2024 12:49

Meşteri care confecţionează instrumente muzicale tradiţionale de pe tot teritoriul Bulgariei se vor reuni cu prilejul celei de-a IX-a convenţii naţionale in regiunea Bakadjik, in apropiere de oraşul sud- ...

Alertă în munții Făgăraș. Ploile au rupt un drum
18/08/2024 12:31

 Salvamontiştii din Argeş anunţă că drumul care face accesul spre Stana lui Burnei şi spre Varful Moldoveanu a fost rupt, sfătuindu-i pe turişti să renunţe la planurile de a ajunge in zonă. Toto ...

O vacanta in Antalya, ideala pentru familiile cu copii
18/08/2024 10:00

O vacanta in Antalya, ideala pentru familiile cu copii Antalya, una dintre cele mai populare destinatii turistice din Turcia, este locul perfect pentru o vacanta de familie, mai ales daca aveti copii. Aces ...

Ziua Marinei, sărbătorită cu salve la Constanța
15/08/2024 16:00

Peste 10.000 de turişti şi constănţeni au participat, joi, pe faleza Cazinoului din Constanţa, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei Romane, deliciul publicului, mai ales al copiilor, făcandu-l tra ...

Sărituri în apele râului Soca
13/08/2024 15:39

Slovenia găzduieste anual un eveniment de sărituri in apele raului Soca. Sub privirile entuziasmate ale spectatorilor, participantii au realizat sărituri care mai de care mai spectaculoase de pe podul istori ...

800 de lei, cea mai ieftină vacanță de Sfânta Maria la mare
13/08/2024 15:01

Preţul mediu al unui sejur de două nopţi pentru doi adulţi in minivacanţa de Sfanta Maria este, la nivel de ţară, de 797 de lei, la mare acesta ajungand la 906 de lei, cu 5,47% mai mult faţă de 2023, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei