D.C.S. şi S.B. sunt autorii celui mai trăsnit furt consemnat in ultimii ani pe raza judeţului Iaşi. În noaptea de 8 spre 9 iulie 2021, cei doi s-au urcat in căruţă şi au mers la Gara Paşcani, fiind insoţiţi de fata minoră a primului, copila avand rolul de a ţine de şase. Indivizii au pătruns in incinta fostei staţii de spălare vagoane şi au plecat de-acolo cu şapte uşi metalice şi un motor auto. Au incărcat prada in căruţă şi au dus-o la un centru de colectare a deşeurilor metalice. Celor de-aici li s-a părut ceva suspect, au anunţat poliţia, agenţii au s ...
M.D.A. are 46 de ani, e militar profesionist, lucrează din 2004, şi are o carieră ireproşabilă. An de an, el a obţinut calificativul „foarte bine”. E căsătorit, are doi băieţi, in varstă de 13, respectiv 8 ani. Pană in dimineaţa de 5 decembrie 2023, nicio incălcare a legii. În ziua cu pricina, a comis-o in cel mai stupid mod. În seara precedentă, in jurul orei 22.00, M.D.A. băuse două doze de bere. S-a culcat liniştit, n-ar fi bănuit nici in ruptul capului ce avea să i se intample. Dimineaţă, era incă intuneric afară, puştanii s-au trezit şi l ...
Cel putin 15 spitale din toată tara au fost, luni, atacate cibernetic. O firmă din Bucuresti ce le oferă softul prin care toate informatiile despre pacienti sunt interconectate pentru a putea fi urmărit traseul pacientului si serviciile de care beneficiază, de cand intră in spital si pană pleacă, a fost tinta atacului de tip ransomware. La Iasi, afectate au fost Institutul Regional de Oncologie si Institutul de Psihiatrie Socola. Ieri, la IRO activitatea s-a desfăcută cu dificultate. Primele semne că sunt probleme au putut fi observate de la primele ore ale diminetii. „La ora ...
Doi adolescenti, de 16 si 17 ani, au băgat spaima in locuitorii din Barlad si din Iana, o comună din judetul Vaslui. Mai multe persoane, inclusiv minori, au fost lovite si amenintate, dar Parchetul nu consideră că ei prezintă suficient pericol public pentru a cere arestarea lor. Doi minori, in varstă de 16 şi 17 ani, din comuna Iana (Vaslui), au fost reţinuţi de poliţişti şi ulterior plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi portul sau folosirea de obiecte peric ...
Ţinutul Neamţului este unul in care „prezenţa“ lui Ştefan cel Mare ii dovedită prin atestări documentare, dar există şi legende, care „vorbesc“ despre lucruri şi fapte petrecute in vremea voievodului. Cat sambure de adevăr este in unele dintre ele e greu de spus in lipsa unor temeinice cercetări făcute de specialişti. O astfel de „poveste“ s-a ţesut şi in ceea ce priveşte „Fantana lui Ştefan“ din satul Pietrosu, comuna Oniceni. Iar oamenii locului au transmis-o din generaţie in generaţie, dăinuind şi in prezent. „După ce voievodul Ştefan i-a biruit, l ...
O statistică realizată de reprezentanţii Poliţiei Neamţ, in ceea ce priveşte traficul rutier, arată că nu Drumul European 85, cel mai circulat din judeţ, este cel mai periculos, ci Drumul Naţional 15. In raportul intocmit de Inspectoratul de Politia Neamt, se menţionează că in 2023 s-au produs 642 de accidente de circulaţie (cu unul mai mult decat in 2022), acestea soldandu-se cu 39 de persoane decedate (cu 13 mai puţine ca-n 2022). Au mai fost şi 124 de persoane rănite grav (plus 34) şi 717 rănite uşor (plus 9). Cele mai multe incidente rutiere grave petrecute pe şose ...
Verificările efectuate de poliţişti pe drumurile din Neamţ au dus la identificarea unor şoferi care nu aveau ce căuta la volan deoarece erau băuţi sau drogaţi, printre ei fiind şi un cetăţean ucrainean. Cadrele de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie au depistat, in intervalul 10-12 februarie 2024, mai mulţi conducători auto care au incălcat normele care reglementează circulaţia rutieră, pentru abaterile săvarşite fiind intocmite cateva dosare penale, dar au fost aplicate şi sancţiuni pecuniare consistente. Au fost descoperiţi şoferi aflaţi la volan, deşi nu aveau ...
Cadrele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la Poliţia Neamţ s-au confruntat cu un caz ieşit din comun, o naştere la domiciliu. Părinţii copilului, un băieţel, au refuzat ajutorul medical. Pe data de 11 februarie 2024, un echipaj sanitar a fost solicitat la o adresă din municipiul Roman (Neamt), printr-un apel telefonic anunţandu-se că o femeie a născut acasă, fiind asistată de soţ. Se petrecea acest lucru in jurul orei 15.40, la cateva ore după ce nou-născutul venise pe lume. Ceea ce a urmat sfidează normalul. Părinţii copilului au refuzat să primească in ...
Localnicii dintr-o comună botosăneană au devenit peste noapte „vedetele” Moldovei in materie de patriotism, după ce autoritătile locale au umplut satele cu mobilier stradal in culorile nationale. Edilii spun că vor să facă educatie patriotică tinerilor, dar si să fie neutri politic. Situată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul resedintă de judet, comuna botosăneană Leorda a devenit peste noapte o „vedetă” a Moldovei, după ce mobilierul public a căpătat culorile nationale. Comuna are aproximativ 2.200 de locuitori si problemele specifice asezărilor rurale ...
Cel putin 15 spitale din toată tara au fost, luni, atacate cibernetic. O firmă din Bucuresti ce le oferă softul prin care toate informatiile despre pacienti sunt interconectate pentru a putea fi urmărit traseul pacientului si serviciile de care beneficiază, de cand intră in spital si pană pleacă, a fost tinta atacului de tip ransomware. La Iasi, afectate au fost Institutul Regional de Oncologie si Institutul de Psihiatrie Socola. Ieri, la IRO activitatea s-a desfăcută cu dificultate. Primele semne că sunt probleme au putut fi observate de la primele ore ale diminetii. „La ora ...
* grupul PSD din Consiliul Judeţean sustine că nu a votat bugetul judeţului deoarece se bazează doar pe cheltuieli necesare funcţionării CJ, nu pentru dezvoltarea judeţului * „Bugetul Consiliului Judeţean Iasi prezintă un deficit de aproximativ 52 milioane de euro. E cel mai deficitar buget din ultimii 30 de ani”, a precizat liderul consilierilor PSD din CJ, Cristian Stanciu * „Mulţi dintre consilieri mi-au spus că ar vota bugetul, dar li s-a transmis că trebuie să fie o decizie politică şi să voteze impotrivă. Mă bucur că in 2024 proiectele importante al ...
Răzvan Timofciuc, unul dintre cei mai vehementi critici la adresa primarului Mihai Chirica, din ultimii opt ani, a fost ales, ieri, viceprimar al Iaşului. Decizia a fost luată in şedinţa Consiliului Local. Consilierii PSD şi USR au refuzat să ii acorde votul, insă amănuntul n-a contat, deoarece Timofciuc a fost ales cu sprijinul majoritar al PNL-PMP. Pentru ocuparea celei de-a doua funcţii de viceprimar al municipiului Iaşi, primarul Mihai Chirica l-a propus pe Răzvan Timofciuc, pentru că nu a fost făcută niciuna din partea liderilor de grup ai partidelor care au reprezentanţ ...
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani au anunţat, luni, că au făcut un control, după ce a fost semnalată prezenţa gandacilor in Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean şi au stabilit că evidenţele privind efectuarea operaţiunilor de dezinsecţie erau incomplete. Doi medici de la Serviciul de Prevenire al Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale au fost amendaţ cu cate 5.000 de lei fiecare. Reprezentanţii DSP Botoşani au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că inspectorii din cadrul Serviciul de Control in Sănătate Publică au făcut ...
Luni, 12 februarie 2024, in cadrul Scolii Gimnaziale Nr.1 Călărasi, din judetul Botosani, s-a desfăsurat activitatea de lansare a proiectului „Pasi pentru pace” din cadrul programului national de prevenire a violentei si infractiunilor in mediul scolar „Împreună prindem curaj”, implementat de Ministerul Educatiei. rogramul propus are ca scop prevenirea aparitiei si dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violentă si infractiuni in mediul scolar si se realizează cu participarea tuturor actorilor implicati in procesul de educatie. La activitatea d ...
25 dintre angajatii de la Radio Romania Iaşi au iesit astăzi, 12 februarie 2024, in fata institutiei, la o nouă actiune de protest spontan, pe fondul lipsei formulării unor solutii clare din partea conducerii Societătii Romane de Radiodifuziune (SRR) la solicitările transmise de salariatii studioului teritorial incă din luna decembrie a anului trecut. Ei au reiterat necesitatea adoptării unei legi de functionare predictibile, care să asigure statutul angajatilor radioului public si finantarea sustenabilă a SRR. Pană la inceperea negocierilor pentru noul Contract Colectiv ...
De patru ani, Ziua Brancuşi, sărbătorită pe 19 februarie, data aniversării marelui sculptor, deschide la Iasi Luna Sculptorilor Romani - LSR, cel mai amplu eveniment din Romania dedicat acestei arte. Demersul a fost initiat de către Ateneul National Iasi, cu sprijinul Primăriei, iar din acest an se bucură si de sustinerea Complexului Muzeal National „Moldova”. Timp de o lună, intre 19 februarie si 19 martie, publicul este invitat să descopere proiectele expozitionale ce aduc in prim plan sculptori romani, derulate la Palatul Culturii si Muzeul Unirii ...
Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Sectia Relatii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul Muzeului Etnografic al Moldovei, organizează o nouă serie de activităti, in cadrul programului de educatie muzeală Atelierele DICE. Joi, 15 februarie, de la orele 10.00, 12.00 si 14.00, educatorii muzeali invită copiii cu varsta cuprinsă intre 5 si 10 ani, la Palatul Culturii, pentru a sărbători impreună Ziua Natională a Lecturii. În decorul expozitiei „Grindare, păretare, scoarţe. Poveşti ţesute”, de la Muzeul Etnografic ...
Începand cu anul 2022, in data de 15 februarie se sărbătoreste Ziua Natională a Lecturii. Muzeul National al Literaturii Romane Iasi va marca această zi printr-o serie de evenimente si proiecte culturale ce incurajează obiceiuri de lectură si subliniază beneficiile cititului. Printr-un proiect initiat incă de acum doi ani in colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Romane din Bucuresti, personalităti din domenii conexe lecturii (scriitori, traducători, actori, regizori, editori, librari s.a.), sunt invitate să discute despre importanta lecturii cu elevi de la colegii si ...