Mistic

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sărbătorit in ziua de 23 aprilie, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din lumea creştină. Numele său provine din limba greacă (Gheorghios) şi in traducere inseamnă agricultor. În ajunul sărbătorii si in ziua praznicului, din mosi-strămosi, credinciosii respectă unele traditii , convinsi fiind că acestea atrag norocul si sănătatea in viata lor.   În data de 22 aprilie, in ajunul praznicului, este sărbătorit ”Sangiorzul vacilor” sau „Alesul”. Acest obicei, mostenit din ...

Calendar religios, 19 aprilie
19/04/2022 07:44

Ortodoxe Sfanta şi Marea Marţi; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie Greco-catolice Sf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catolice Sf. Leon al IX-lea, pp. La denia de marţi seara se va citi Evanghelia de la Ioan, in care se spune: "Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi pană cand aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă intunericul. Că cel ce umblă in intuneric nu ştie unde merge" (Ioan 12, 35). * Sfantul Ioan a fost călugăr la Lavra Sfantului Hariton, nu departe de Ierusalim, in pustiul Palestinei. S-a retras de timp ...

Pastorala de Sfintele Paşti: „Să ajutăm în continuare pe refugiaţii ucraineni, să devenim pentru ei ‘mâinile iubirii milostive a lui Hristos’
17/04/2022 09:56

 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, afirmă in Pastorala de Sfintele Paşti că este necesară „inmulţirea rugăciunii” pentru incetarea războiului din Ucraina, potrivit Agerpres.  „În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferinţă in Ucraina, este necesară in continuare inmulţirea rugăciunii pentru incetarea războiului şi pentru intărirea spirituală a celor ce suferă din cauza acestuia. Să ajutăm in continuare pe refugiaţii ucraineni, să devenim pentru ei ‘mainile iubirii milostive a lui Hristos’, Cel Care ...

Luna Plină în Balanță, vremea socotelilor și a judecății
15/04/2022 08:38

  Luna Plina este un moment al “culesului “, culegem ce am semanat in bine sau in rau, trecutul este analizat, rasplatit sau pedepsit. Fiecare semn zodiacal este o data pe an gazda unei Luni Noi iar la distanta de sase luni, acelasi semn este gazda unei Luni Pline. Acuma, vorbim de Luna Plina pe gradul 26:46 Balanta( Luna pe gradul 26:46 Balanta devine o lampa cereasca aprinsa de Soarele pe gradul 26:46 Berbec) ce este in legatura directa cu semintele Lunii Noi in Balanta din octombrie 2021. Conflictul dintre Luna in Balanta si Soarele in Berbec devine si mai “conf ...

Calendar ortodox, Sfântul Mucenic Artemon
13/04/2022 09:31

      În această lună, in ziua a treisprezecea, pomenirea sfantului mucenic Artemon. Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, in Laodiceea, Siria, in prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus in slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani. Pentru ravna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a indeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducand numele creştinismului print ...

Calendar ortodox, 8 aprilie 2022.Sfinții Apostoli Irodion, Agav si Ruf
08/04/2022 08:13

 În fiecare an, pe data de 8 aprilie, crestinii ortodocsi prăznuiesc Pomenirea Sfintilor Apostoli Irodion, Agav si Ruf. Sfintii Apostoli Irodion, Agav si Ruf au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mantuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvantul lui Hristos, indurand chinuri si prigoniri, potrivit basilica.ro. Sfantul Apostol Irodion era din orasul Tars, Cilicia, Asia Mică, rudă a Sfantului Pavel. A călătorit in dese randuri cu Sfintii Apostoli Petru si Pavel, care l-au hirotonit episcop in Patara, astăzi Patras, Grecia. Propovăduind pe Hristos, a fost chinuit d ...

Previziunea nouă a Cristinei Demetrescu despre finalul războiul
07/04/2022 11:00

Cristina Demetrescu, unul dintre cei mai cunoscuti astrologi, face noi dezvăluiri privind evolutia războiului dintre Ucraina si Rusia si pentru nativii horoscopului pană la jumătatea acestei luni. Cristina Demetrescu vorbeste despre minciuni si despre „masinăria de minciuni a Kremlinului”. De asemenea, astrologul spune că vom auzi zilele acestea foarte multe minciuni si că „ne vor chinui cel mai firesc simt al adevărului”. „Lilith isi face ultimele tumbe, dar cele mai de proastă calitate, pe ultimul grad al Gemenilor, gradul 29, numit si grad anaretic ...

ULTIMA ORA
FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Calendar ortodox, 6 aprilie. Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului
06/04/2022 08:07

Pe 6 aprilie, Biserica Ortodoxă il prăznuieste pe Sfantul Eutihie. El s-a născut in Frigia din părinţi creştini. Potrivit Sfinţilor Părinţi, pe cand era doar un copil, acesta se juca cu toţii copiii de varsta lui. Unul dintre jocuri a fost acela de a scrie pe fiecare zid, numele lor, alături de ce vor fi ei in viaţă. La 30 de ani, Eutihie a fost ales stareţ al unei mănăstiri din Amasia. La varsta de patruzeci de ani a fost trimis de Mitropolitul Amasiei ca delegat al sau la al V lea sinod ecumenic, ţinut in Constantinopol, in anul 553. Cu prilejul acelui sinod, impăratul Iu ...

Calendar ortodox, 4 aprilie. Sfântul Iosif, scriitorul de cântări
04/04/2022 08:45

Biserica Ortodoxă il prăznuieste astăzi, 4 aprilie, pe Sfantul Iosif, scriitorul de cantări. Preacuviosul şi-a căpătat renumele de "omul lui Dumnezeu", fiind cunoscut ca făcător de minuni şi grabnic ajutător, Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi bland la obicei şi indeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpand patria lui in mainile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a ...

Ce salarii au preoții din România
29/03/2022 12:42

 De-a lungul timpului, subiectul care a starnit o multime de controverse in randul populatiei, a fost despre salariile preotilor. Multi cetăteni s-au declarat total nemultumiti de faptul că reprezentantii bisericilor ar fi plătiti de stat sau că salariile lor nu ar fi impozitate.     A sosit momentul să afli care este adevărul despre veniturile acestora. Dar si despre criteriile după care acestia isi incasează salariile. Cert este că un preot isi primeste salariul in functie de vechime sau nivelul de pregătire pe care il au.    Asadar, grupul clerica ...

Poveste cutremurătoare. Cum a ajuns o fetiță oloagă să fie vindecată de Arsenie Boca, dar să moară după ce nu a ascultat sfaturile părintelui
29/03/2022 11:28

  Apar mărturii cutremurătoare despre minunile Părintelui Arsenie Boca. Numerosi credinciosi vorbesc despre modul cum erau vindecati oamenii de către marele sfant al Ardealului. Acesta nu vindeca oamenii pur si simplu, ci cerea de la Dumnezeu milă si ajutor pentru cei bolnavi. Conditia pe care ei trebuiau să o aibă era ca ei să fie credinciosi si să ducă o viata demnă de un bun crestin. O fată de 13 ani care nu putea să meargă a fost aducă de către părintii ei la mănăstirea Prislop pentru a cere ajutorul marelui sfant. Părintele Arsenie Boca a inăltat către cer mul ...

Calendar ortodox, 28 martie. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, sub prigoana ereticilor
28/03/2022 06:57

Pe 28 martie, Biserica Ortodoxă il prăznuieste pe Sfantul Cuvios Ilarion cel Nou. Sfantul Cuvios Ilarion cel Nou a trăit in secolul al IX-lea si s-a călugărit din tinereţe la Mănăstirea Pelichit de langă Helespont, Asia Mică. Pentru viaţa sa curată s-a invrednicit de darul preoţiei şi apoi a fost ales stareţ al acelei mănăstiri. Era un om chibzuit, inţelept şi povăţuia pe fiecare dintre credinciosi, in parte, cu blandeţe. La bunătatea şi desăvarşirea lui sufletească, Dumnezeu i-a adăugat puterea facerii de minuni. Sfantul Cuvios Ilarion cel Nou a trăit in ti ...

Ce a pățit o femeie care a încercat să urce pe Muntele Athos. Accesul femeilor este interzis în acest loc
22/03/2022 11:41

 În caz că nu stiati deja acest lucru, femeile nu avu voie să calce pe muntele Athos. Ei bine, de-a lungul vremii, mai multe femei au incercat să urce pe Sfantul Munte Athos, iar majoritatea au avut un sfarsit tragic. Legea Avatonului le interzice reprezentatelor sexului frumos să se apropie de o rază de 500 de metri de coasta peninsulei. Află in randurile de mai jos ce a pătit o femeie care a incercat să urce pe Muntele Athos.  Motivul pentru care femeile nu au voie să urce pe Muntele Athos  „ Fetele bisericesti sustin că marii duhovnici de munte Athos s ...

Purtătorul de cuvânt al BOR, despre Patriarhul Kiril al Rusiei: „Un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral”
06/03/2022 18:18

Purtătorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Bănescu, a postat pe pagina sa de Instagram un mesaj prin care il critică dur pe patriarhul ortodox rus, Kiril, „un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral” care il sustine pe Vladimir Putin, „omul antihristic, care mimează credinta in Dumnezeu si patriotismul”. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Romane a făcut acest comentariu intr-un mesaj postat duminică pe pagina sa de Instragram. Bănescu nu ii numeste direct pe patriarhul Kiril si pe presedintele rus Vladmir Putin, insă mesajul său este ...

Calendar ortodox, 3 martie. Pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc
03/03/2022 08:46

În această lună, in ziua a treia, pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc. Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au fost martirizaţi in oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) in anul 308. Fraţii după sange Eutropiu şi Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit in 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns in inchisoare, unde, prin predicile lor au intors mulţi prizonieri păgani la credinţa creştină. Cand l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit ruşinos, lovit de mania divină. Asclepiod ...

Ce a spus Nostradamus despre o presupusă invazie a României: „Din Rusia se apropie în masă”
28/02/2022 21:23

Vladimir Putin a dat ordinul de atac asupra Ucrainei de pe mai multe fronturi. Multi analisti vorbesc despre inceputul Celui de-Al III-lea Război Mondial. Nostradamus, unul dintre cei mai mari clarvăzători ai omenirii, a prevestit venirea la puterea a lui Adolf Hitler si cel de-al Doilea Război Mondial. A scris ceva „Profetul Apocalipsei” si despre cel de-al III-lea Război Mondial? Se pare că da. Ce ar fi spus Nostradamus despre invazia lui Putin? Nostradamus, unul dintre cei mai misteriosi astrologi de pe pămant, a socat lumea de-a lungul timpului cu profetiile sale. ...

Calendar ortodox 2022, 28 februarie. Sfinții zilei. Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman
28/02/2022 07:47

Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman sunt prăznuiti la data de 28 februarie in Calendarul ortodox.  Sfantul Ioan Casian era de neam aroman născut in anul 365 in Scitia Mică, Dobrogea de astăzi. Provenea dintr-o familie instărită a mers la cele mai bune scoli ale timpului. De la el a rămas pană in ziua de astăzi orasul Casimcea din judetul Tulcea, podisul Casian dar si pestera lui Casian. La 17 ani, impreună cu prietenul lui Gherman, frate prin duhul sfant, au plecat in tara sfantă si au intrat intr-o mănăstire in Betleem. După doi ani au plecat in pustiul Egiptului pentru ...

Previziuni Nostradamus 2022. Ce a spus despre invazia Rusiei asupra Ucrainei. Este menționată și România
27/02/2022 09:35

Fără doar si poate, majoritatea oamenilor au auzit de Nostradamus. Acesta este considerat a fi unul dintre cei mai mari clarvăzători din toate timpurile. Se spune că a prevestit chiar si cel de-Al Doilea Război Mondial si venirea la putere a lui Hitler. Cu toate acestea, noi vă vom spune mai departe ce previziuni a avut Nostradamus pentru 2022. Haideti să vedem ce ar fi spus despre invazia Rusiei asupra Ucrainei. Previziuni Nostradamus 2022. Ce ar fi spus clarvăzătorul despre Rusia   De-a lungul timpului, previziunile unuia dintre cei mai celebri astrologi din istorie au so ...

Calendar Creștin Ortodox, 23 februarie. Sfântul Policarp
23/02/2022 08:50

În fiecare an, pe data de 23 februarie, Biserica Ortodoxă il cinsteste pe Sfantul Policarp Episcopul Smirnei, sfantul născut in temnită. Sfantul Policarp s-a născut in Efes, in Asia Mică, din părintii credinciosi Pangratie si Teodora, in timp ce acestia erau in temnită. Sfantul Policarp s-a născut in anul 70. Părintii săi fiind condamnati la moarte, tăindu-li-se capetele, pruncul Policarp va fi luat, botezat si crescut in dreapta credintă de o milostivă crestină cu numele Calista, potrivit basilica.ro. Cand a implinit 20 de ani, tanărul Policarp a aflat că Sfantul Eva ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei