Reportaj

Când au uitat copiii să se bucure?

Un dialog purtat zilele trecute cu un grup de copii mi-a arătat că mulţi dintre cei mici nu ştiu să se bucure şi le este greu chiar şi să zambească. Nu mai vorbesc că nu ştiu să se joace şi că socializează destul de greu, işi fac greu prieteni, deşi ar vrea să aibă cat mai mulţi amici. Cei mai mulţi dintre prichindeii care m-au invitat la sfatul lor inţelegeau prin dialog că trebuie să vorbească unul peste altul, să răspundă oricum doar să răspundă (au invăţat una dintre legile neclare ale marketingului legate de atac) şi nu ştiau să adreseze intrebări. P ...

Premianţii din şcoala de chirpici
31/05/2023 13:42

„Profesorii vor salarii mai mari”, s-a auzit din nou din goarna sindicală, mesaj nelipsit de la fiecare inceput de an şcolar. „Cine nu vrea?”, ar fi răspunsul, „insă nu sunt bani”, după cum explică toţi cei responsabili de portofelul naţional. Unii ar fi indreptăţiţi să ceară răsplată financiară fiindcă au muncit şi se vede, dar alţii ar cam trebui să tacă fiindcă, dacă ne uităm atent la rezultatele lor, poate ar trebui să aducă bani de acasă pe motiv de pagube produse in educaţie. Înainte de vremurile postdecembriste, pe ...

Călătorie în lumea poveștilor pierdute
31/05/2023 12:45

  În fiecare seară, inainte de culcare, Fetita lua o carte din bibliotecă si citea măcar o poveste. Îi plăcea mult să-si reintalnească eroii, să se bucure si să-si imagineze noi aventuri alături de ei. Avea mereu impresia că păsea in lumi ireale, in care si ea avea foarte multe misiuni. Totul a fost frumos pană intr-o seară cand a redeschis cartea si i s-au infătisat doar file goale. Copila făcut ochii mari, a mirare, iar cand a strans cartea la piept a auzit un scancet. Se uită in jur si nu văzu pe nimeni. „Eu sunt”, sopt ...

Aceiaşi copii. Altfel de şcoală
31/05/2023 11:39

Da, imi plac poveştile, ştiţi asta. Îmi place să le ascult, să le spun, dar cel mai mult imi place cand le văd reeditate in filmul vieţii de zi cu zi. Una dintre ele este „Şcoala Altfel”, o poveste reinventată şi dată pe piaţă cu titlul de noutate, anul trecut. Ideea este foarte bună şi, pentru cine nu ştie, işi propune să scoată elevii din spaţiul formal, să le arate lumea aşa cum este in realitate. Concret, elevii merg in vizită la firme, află cum se tipăreşte o carte, cum se confecţionează un caiet, cum se prepară o ciorbă sau cum se coase ...

Pelerinaj de Rusaliile Catolice la Şumuleu Ciuc
28/05/2023 12:15

O mulţime impresionantă de persoane, venite din toate colţurile lumii, a participat, sambătă, la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, locul unde oamenii spun că sunt chemaţi, in fiecare an, de Fecioara Maria, cea care ii ajută şi le linişteşte sufletele. Încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşii, majoritatea catolici de limbă maghiară, au pornit spre locul pelerinajului, altarul in aer liber aflat in şaua dintre muntele Şumuleu Mare şi Şumuleu Mic. La pelerinaj au venit familii cu copii, unii purtaţi in braţe sau in cărucio ...

Când pică Moșii de Vară și ce trebuie făcut. Ziua în care se dau cireșe de pomană
23/05/2023 15:21

În fiecare an, inainte de Duminică Rusaliilor sunt "Mosii de vară", sărbătoare dedicată pomenirii mortilor.  Cu această ocazie, in toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuti la cele vesnice. Se zice ca sufletele mortilor vin in aceata zi pe pamant, iar credinciosii dau de pomana mancare gatita pentru ca spiritele sa ii ocoleasca. Se aprind lumanari la mormintele rudelor trecute in nefiinta. Se zice ca este bine sa aprinzi cel putin doua, pentru a incalzi sufletele celor decedati. In aceasta zi, in Biseric ...

Doi liceeni au dezlegat teorema lui Pitagora
22/05/2023 09:04

Doi elevi de liceu din New Orleans cred că au reusit să demonstreze o teoremă veche de 2.000 de ani care i-a intrigat pe matematicieni timp de secole. Cei mai multi experti credeau că e imposibil ca teorema lui Pitagora să fie demonstrată, relatează Business Insider. Calcea Johnson si Ne'Kiya Jackson au ajuns suficient de departe cu cercetarea lor pentru a-si prezenta descoperirile matematicienilor, conform unui interviu acordat televiziunii locale la inceputul acestei săptămani. Lucrarea lor a fost despre teorema lui Pitagora, un fundament al matematicii, ce defineste relatia dintre ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât a plătit un fost ambasador al SUA pentru o biblie de peste 1.000 de ani. Cartea a fost donată Muzeului Poporului Evreu din Tel Aviv
18/05/2023 13:28

Codexul Sassoon, despre care se crede că datează dintr-o perioadă cuprinsă intre sfarşitul secolului al IX-lea şi inceputul secolului al X-lea, a fost achizitionat de către American Friends of the ANU - Museum of the Jewish People. Biblia ebraică, care are o vechime de circa 1.000 de ani, a fost vandută miercuri la Sotheby's pentru 38,1 milioane de dolari, unul dintre cele mai mari preturi adjudecate vreodată la o licitatie pentru o carte sau un document istoric. Volumul, cunoscut sub numele de Codex Sassoon, include 24 de cărti ale Bibliei ebraice, mai putin aproximativ opt foi, ...

Cine sunt hikikomorii și care este cauza suferinței lor
13/05/2023 20:04

  Hikikomorii sau „izolaţii“ din Japonia, definiţi de guvern ca fiind persoane care s-au izolat timp de cel puţin şase luni, ingrijorează autoritătile. În tara celor mai dure restrictii in pandemie, acest fenomen a crescut alarmant. Abia in octombrie 2022, Japonia şi-a redeschis graniţele pentru străini punand capăt astfel unuia dintre cele mai stricte controale la frontieră din lume. Un nou sondaj guvernamental a dat la iveală faptul că aproximativ 1,5 milioane de persoane s-au retras din societate. Unii ies doar pentru cumpărături sau pentru activită ...

Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Detalii din culise
04/05/2023 13:45

Regele Charles urmează să fie incoronat alături de regina consoartă Camilla in cadrul unei ceremonii fastuoase care va avea loc la abaţia Westminster din Londra, anul acesta in luna mai. Învestitura va face parte dintr-un weekend prelungit, bogat de sărbători organizate in cinstea noului monarh, de la petreceri stradale la concerte, relatează The Telegraph. Regele a urcat pe tron după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, in septembrie anul trecut, devenind astfel cel mai in varstă nou monarh din istoria Marii Britanii. De atunci, au fost lansate planurile pentru mult ...

 Povestea Abației Westminster, locul încoronării regilor Angliei
04/05/2023 13:30

Westminster Abbey (in traducere, Abaţia Westminster) a găzduit aproape toate incoronările, incepand din 1066, cand, in ziua de Crăciun, a urcat pe tronul Angliei William Cuceritorul. Aici au avut loc 38 de ceremonii de incoronare, fiind incoronaţi 39 de monarhi. Regele Charles al III-lea devine al 40-lea monarh incoronat aici, la 6 mai 2023. Regina consoartă va fi incoronată alături de acesta. Fiecare monarh de la William Cuceritorul a fost incoronat in Abaţie, cu excepţia regilor Eduard al V-lea şi Eduard al VIII-lea, care nu au fost niciodată incoronaţi. Abaţia işi are origi ...

2.000 de capete mumificate de berbeci au fost descoperite în Egipt
29/04/2023 10:56

Cel puţin 2.000 de capete mumificate de berbeci datand din timpul dinastiei Ptolemeice, precum şi o structură somptuoasă din timpul Vechiului Regat au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea, situat in oraşul antic Abydos, din sudul Egiptului, au precizat sambătă oficiali din domeniul antichităţilor, potrivit Reuters. Alături de capetele de berbec au mai fost descoperite oi, caini, ţapi sălbatici, vaci, gazele şi manguste mumificate, despre care se crede că sunt ofrande ce dovedesc venerarea neintreruptă a lui Ramses al II-lea in acest loc la circa 1.000 de ani după mo ...

 Obiceiuri postpascale uitate
29/04/2023 10:30

  Sărbătoarea Paştelui, una dintre cele mai importante ale calendarului ortodox, impreună cu Crăciunul, aducea cu ea obiceiuri distincte, legate, in esenţă, şi de venirea primăverii. Paparudele este unul dintre aceste obiceiuri. Jocul paparudelor avea o dată fixă, a treia joi după Paşte, cand o persoană tanără ori chiar un grup de tineri, cu varsta intre 12 şi 14 ani, deci aflaţi la pragul adolescenţei, dansau in intregul sat, pentru a invoca ploaia. Paparudele, numite papălugă in Moldova şi malancă in Bucovina, umblau acoperite numai cu crenguţe şi frunze de sa ...

  Paradă Junilor din Duminica Tomii. 200 de călăreți au fost aplaudați de mii de oameni
23/04/2023 15:27

Sute de oameni au asistat, la Braşov, la tradiţionala Paradă a Junilor din Duminica Tomii, care s-a desfăşurat in centrul istoric, unde s-au intalnit cei peste 200 de călăreţi din cele şapte cete care au coborat din diferite zone ale Şcheilor. Urarea "Hristos a Înviat!" a răsunat minute in şir pe străzi, fiecare călăreţ salutand astfel mulţimea, venită să admire costumele, fiecare specific cetei din care face parte junul, dar şi podoabele de sărbătoare ale cailor. Călăreţii, care au coborat in ordine in funcţie de rolul cetei - Grupul Junilor Tin ...

Manifestari ample de Ziua Forțelor Terestre
23/04/2023 14:28

Expoziţii de armament şi tehnică militară, ceremonii militare şi depuneri de coroane in memoria soldaţilor care au murit in misiuni din afara ţării vor marca Ziua Forţelor Terestre, care este celebrată pe 23 aprilie. Potrivit unui comunicat MApN transmis joi AGERPRES, in această perioadă, Statul Major al Forţelor Terestre (SMFT), marile unităţi şi unităţile din subordine aflate in municipiile reşedinţă de judeţ din intreaga ţară organizează, impreună cu autorităţile publice locale, ceremonii la monumentele inchinate memoriei Eroilor Forţelor Terestre, programe şi ...

 Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
21/04/2023 12:51

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de langă Constantinopol. La un moment dat a intalnit un orb care i-a cerut să-i dea apă si să-l ducă in cetate. În timp ce căuta un izvor, Leon a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: „Nu este nevoie să te ostenesti căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adanc in această pădure, ia cu mainile apă tulbure,&n ...

Ce i-a cerut Albert Eistein soției lui și de ce a fost părăsit de ea
18/04/2023 14:30

Albert Einstein a excelat in plan profesional, dar a fost un „tiran”, in viata personală. Prima sotie a lui Eistein a fost Mileva Maric, o sarboaică inteligentă, care a impărtătit cu Einstein pasiunea pentru fizică. Totusi, in timpul mariajului, marele geniu i-a pus o serie de conditii neobisnuite, dacă nu chiar absurde, pe alocuri. Einstein a cunoscut-o pe Mileva Maric in 1896, la Institutul Politehnic din Zurich. Era cu patru ani mai mare decat el si singura femeie care studia fizica la Institut. Cei doi s-au căsătorit in ianuarie 1903 si au avut trei copii: Lieserl ...

Regele Charles al III-lea, încoronare cu 38.000 de clopote
17/04/2023 14:43

Timp de sute de ani, clopotele bisericilor din Marea Britanie au sunat pentru a anunta evenimente speciale. Dar noii recruti pentru clopote sunt insuficienţi, cu putin timp inainte de incoronarea Regelui Charles al III-lea. De acea a inceput o campanie naţională pentru a ocupa locurile vacante. O campanie ambitioasă de a suna toate cele 38.000 de clopote ale bisericilor din Marea Britanie pentru ceremonia de incoronare a Regelui Charles al III-lea este in plină derulare. Încoronarea are mare nevoie de 8 mii de recruti noi. „Vrem să ne asigurăm că există clopotari pentru ...

Paştele în lume
17/04/2023 14:28

  Bulgaria Conform tradiţiilor, in Joia Sfantă bulgarii vopsesc ouăle de Paşte. Fiecare creştin duce un astfel de ou la biserică, pentru a fi sfinţit, după care il ingroapă in vie. Bulgarii consideră că in acest fel se despart de toate relele şi necazurile pe care le-au avut in anul trecut. În Vinerea Sfantă, fiecare familie se duce la magazine şi işi cumpără oale şi farfurii noi. Tot acum, ţăranii plantează dovlecei, considerand că, in felul acesta, noua recoltă va fi mai „dulce”. În regiunile Samahov şi Oherid fetele gătesc, pentru prim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei