Cea mai mare pictură murală din Suceava – mesaj de solidaritate pentru Ucraina cu ocazia Zilei Cooperării Europene!

Manifest pentru Ucraina (11)(1)
Manifest pentru Ucraina (2)
Manifest pentru Ucraina (2)
Manifest pentru Ucraina (1)
Manifest pentru Ucraina (12)(1)
Manifest pentru Ucraina (11)(1)

Dimensiune font:

| 07-10-2022 13:33

 “Păsările voinței și ale libertății” – cea mai mare lucrare de artă murală contemporană din municipiul Suceava, dar și din județ, a fost inaugurată oficial, printr-un eveniment-manifest „Mesaj pentru Ucraina”.


Miercuri, 5 octombrie 2022, structurile de management ale Programului Operațional Comun România-Ukraina au marcat la Suceava, finalul campaniei “Mesaj pentru Ucraina”, organizate pentru a marca Ziua Cooperării Europene în regiunile de graniță din cele două state participante la program.

Cu această ocazie, a fost prezentată publicului pictura murală realizată pe peretele Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Suceava, care transmite solidaritatea și speranța pentru poporul ucrainean. Pictura murală realizată de o echipă de profesioniști, după lucrarea trimisă la concurs de Tetiana Lebedenko, o tânără de 15 ani din Odesa, care a participat la concursul de creație “Mesaj pentru Ucraina”, organizat în cadrul programului, cu ocazia Zilei Cooperării Europene, în contextul Anului European al Tineretului. În concurs au fost înscrise peste 60 de lucrări ale tinerilor din România și Ucraina, din care au fost selectate șase lucrări finaliste, iar câștigătoarea a fost desemnată prin votul publicului pe pagina de Facebook ENI CBC Romania-Ukraine 2014-2020. Finaliștii concursului vor fi premiați cu smartwatch-uri, iar câștigătoarea, prezentă la evenimentul de la Suceava, a plecat cu marele premiu, o trotinetă electrică.

Simultan, au fost organizate ateliere de pictură pentru copiii ucraineni refugiați în Suceava, care au fost conduse de cunoscutul grafician și caricaturist Mihai Pânzaru-Pim. Pe ecranul digital, cei mici au desenat simboluri ale cooperării transfrontaliere dintre România și Ucraina, folosind culorile steagurilor naționale.

Pe lângă realizarea impresionantei lucrări de artă murală care acoperă o bună parte din fațada clădirii cu trei niveluri și organizarea acțiunii publice de inaugurare, campania de solidaritate ”Mesaj pentru Ucraina” a inclus și transmiterea a peste 500 de pachete cu rechizite școlare către 5 școli din Ucraina, în regiunile din aria Programului: Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Zakarpattya, Odesa.

Evenimentul, care a beneficiat de o largă participare, atât din partea autorităților locale și județene din România, cât și a celor din Ucraina, inclusiv de o mulțime de mame cu copii, refugiați la Suceava din calea războiului, s-a desfășurat de Ziua Educației. În cadrul manifestării s-au oferit în mod simbolic scrisori de mulțumire din partea Dl. Oleksii Boiko, președinte al Consiliului Consiliului Regional din Cernăuți, către Dl. Cezar Grozavu - directorului executiv al BRCT Suceava, și către Dl Tofan Vasile - vicepreșdinte al Consiliului Judetean Suceava.

La final, toți participanții au mers în fața picturii murale alături de Tetiana care a fost prezentă la eveniment, purtând în piept broșe cu steagul Ucrainei și al Uniunii Europene în semn de solidaritate. Participanții au exprimat mesaje de susținere pentru oamenii din Ucraina și au împărtășit experiența cooperării comunităților de graniță, în contextul actual.

Câștigătoarea a venit la eveniment împreună cu mama ei, aflându-se  pentru prima dată în România. Mesajul ei a fost unul de mulțumire pentru solidaritatea poprului roman și a Uniunii Europene arătată Ucrainei și poporului ucrainean iar lucrarea ei “oglindindește aripile protectoare ale României asupra Ucrainei, întruchipată în cocorul care are nevoie de ajutor. Din cele două curcubee pe cerul comun pentru toate popoarele lumii se revarsă lumină, speranță, bucuria de a trăi și a crea în numele unei vieți libere și fericite.Câștigătoarea concursului tinând cont de condiția principal a concursului: de a exclude atmosfera de agresiune.

Mama ei, Dna Lebedenko Olena "Multumesc Programului România -Ucraina pentru frumoasa ocazie de a vizita Romania, de a vedea pictura Tatianei sub forma muralului. Nici nu puteau sa-mi imaginez asa ceva!"

 Dacă mesajul lucrării este un îndemn de a "înfrunta provocările vieții cu demnitate și curaj", mesajul acestui eveniment este că reziliența înseamnă să nu îți pierzi niciodată capacitatea de a fi creativ, optimist și de a vedea potențialul pozitiv al umanității chiar și în cele mai dificile contexte.

În fiecare an, programele de cooperare finanțate de Uniunea Europeană marchează Ziua Cooperării Europene în jurul datei de 21 septembrie, prin evenimente care aduc împreună comunitățile aflate la granițele interne și externe ale Uniunii. Anul acesta a fost cea de-a 11-a celebrare a acestei zile, care s-a derulat sub egida Anului European al Tineretului. La Suceava evenimentul a fost organizat de Secretariatul Tehnic Comun (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava) împreună cu Autoritatea de Management (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) a Programului România-Ucraina.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, șos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iași, tel: 0232-243.864; fax: 0232-212.231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Starmod S.A. Suceava cu sediul social în mun. Suceava, str. Universității, nr. 29, jud. Suceava, nr. înregistrare în Registrul Comerţului J33/69/1991 , C.U.I. RO3177717, numită potrivit Sentinţei Civile nr. 19 din data de 25.01.2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9819/86/2010**, invită toți agenții economici interesați ca, până la data de 11.11.2022, ora 16:00, să depună o ofertă financiară și o ofertă tehnică pentru efectuarea lucrărilor cadastrale de reglementare a situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. Condiții de formă: Ofertele vor fi depuse la sediul lichidatorului judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., din Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, într-un plic închis şi sigilat prin aplicarea ștampilei ofertantului, ce va conţine documentele de participare mai jos menţionate. Plicul va menţiona în mod obligatoriu şi limitativ: numele/denumirea ofertantului, adresa domiciliului/sediului social al ofertantului, precum şi menţiunea „ofertă servicii cadastrale, a nu se deschide înainte de data de 11.11.2022, ora 16.00”. Solicităm ca oferta financiară să conţină următoarele elemente obligatorii: -Preț (va fi exprimat în lei, fără T.V.A.); -Acordul expres al ofertantului ca plata prețului să se efectueze în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, pe măsură ce se vor obține fonduri din valorificari de active din patrimoniul societății debitoare. Solicităm ca oferta tehnică să conţină următoarele elemente obligatorii: -Termen de execuţie; -Lista serviciilor cadastrale ce vor fi prestate pentru reglementarea situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. -Certificatul de atestare din care reiese că ofertantul este calificat şi atestat în vederea efectuării de operațiuni/servicii cadastrale. Va fi descalificată automat orice ofertă care nu conţine toate documentele sus-menţionate. Pentru cuantificarea preţului de executare a lucrării, accesul în incinta societăţii debitoare se face cu programare (48 de ore) şi este condiţionat de semnarea unui Protocol de vizitare a acesteia care cuprinde clauze de confidenţialitate. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232-243.864 sau e-mail iasi@insolventa.ro intenţia de vizitare. Relații suplimentare se pot obține de la: -tel. 0232-243.864 0755.132.473 -fax: 0232-212.231 -email: secretariat@insolventa.ro
VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in data de 23.11.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei acelor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Peste 5 miliarde de oameni vor muri de sete
30/11/2022 17:16

Circa 3,6 miliarde de persoane se confruntă in prezent cu un acces insuficient la apă cel puţin o lună pe an, a avertizat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) in raportul său pe 2021 privind Starea ...

Crescătorii de animale care vor tăia porci vor trebui să facă și examenul trichineloscopic
30/11/2022 12:59

Specialiştii indeamnă persoanele care sacrifică porci in gospodăriile proprii să facă examenul pentru trichineloză al cărnii. Analiza poate fi realizată in laboratoarele veterinare din zona de domicil ...

 Află cum poți obține online un împrumut direct din confortul casei tale
30/11/2022 09:00

Oamenii s-au obisnuit să creadă că obtinerea unui imprumut presupune birocratie si eforturi, multe acte si drumuri de făcut, pentru fiecare semnătură sau document, iar perspectiva de a beneficia de un cre ...

Alertă în Germania! Figurină Moș Crăciun din ciocolată, pline cu otrăvuri!
30/11/2022 07:45

Crăciunul este aproape si semne sunt peste tot, nu doar in pietele de Crăciun care s-au deschis in multe locuri din Germania, ci si in supermarketuri si discountere, unde pe rafturi au apărut fugurinele Mos ...

Guvernul va îngheța pensiile de serviciu pentru 5 categorii de pensionari
29/11/2022 22:02

Cinci tipuri de pensii de serviciu (pensii speciale, in denumire populară) nu se vor indexa cu rata inflatiei, astfel că nu vor beneficia de niciun fel de crestere anul viitor, potrivit unui proiect de Ordona ...

Ordonanța trenuleț: Salariile bugetarilor vor crește cu 10%, punctul de pensie se majorează cu 12,5%/ Ajutoare pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 lei
29/11/2022 18:43

 Salariile bugetarilor vor creste cu 10% de anul viitor, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, potrivit proiectului Ordonantei trenulet ce urmează a se aplica din 2023. Ministerul Finan ...

Asociația Grupul de Acțiune Locală Regiunea Rediu-Prăjeni – Lansare apeluri de selecție din fonduri FEADR pentru măsurile M5 și M7 din cadrul  Strategiei de Dezvoltare Locală a Asociației GAL Regiunea Rediu-Prăjeni 2014-2020
29/11/2022 17:05

 COMUNICAT DE PRESĂ Lansare apeluri de selectie din fonduri FEADR pentru măsurile M5 si M7 din cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală a Asociatiei GAL Regiunea Rediu-Prăjeni 2014-2020

 COMUNICAT DE PRESĂ FLAVISEM CORPORATION S.R.L.
29/11/2022 16:00

 COMUNICAT DE PRESĂ FLAVISEM CORPORATION S.R.L.

Cel mai mare dosar anchetat de Parchetul European / Operațiunea Admiral: Grupuri de crimă organizată răspândite în 22 state, inclusiv în România, acuzate de o fraudă la TVA estimată la 2,2 miliarde de euro
29/11/2022 14:08

Parchetul European, in cooperare cu agentiile de aplicare a legii din 14 state membre ale UE, a desfăsurat, marti, măsuri de investigare simultane, inclusiv peste 200 de perchezitii, in legătură cu o schem ...

Fermierii pot depune cereri pentru finanțarea schemei de ajutor
29/11/2022 12:45

Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată in agricultură pentru anul 2023 pot fi depuse in cursul lunii decembrie, a anunţat, marţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei