La Iași va funcționa un centru regional pentru tratarea infertilității
Dimensiune font:
* acesta va oferi servicii medicale și consiliere psihologică pentru cuplurile din toate județele Moldovei, care până acum nu au putut avea copii, urmând să fie deservit de cei mai buni specialiști în domeniu
În cadrul ședinței de vineri, 26 aprilie, consilierii locali vor pune în dezbatere un proiect de hotărâre privind înființarea la Iași a unui Centru regional pentru tratarea infertlității. În acest scop, aleșii locali
vor trebui să-și dea votul pentru trecerea din domeniu public al
municipiului Iași în domeniul public al județului Iași a unei suprafețe de
teren de 5.000 mp situată în str. Moara de Vânt, în vederea realizării obiectivului de investiții „Construire și dotare Centru regional pentru tratamantul inffertilității Iași”. „Având în vedere faptul că amplasamentul propus pentru implementare a fost inițial în incinta Spitalului Clinic de
Obstetrică-Ginecologie Elena Doamna, însă ulterior imobilul a fost
restituit către Fundația Caritatea, printr-o decizie emisă de către
Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut
miniorităților naționale din România, Consliul Județean - Județul
Iași a solicitat sprjinul Municipiului Iași pentru alocarea unui
amplasament cu suprafața de 5.000 mp în zona Moara de Vânt, în
vederea înființării la Iași a centrului regional pentru tratarea infertilității”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre.
Potrivit aceluiași document, odată cu aprobarea proiectului de hotărâre, terenul din zona Moara de Vânt, în suprafață de 5.000 mp se declară din bun de interes public local în bun de interes public județean.
Centrul pentru tratarea infertilității de la Iași va oferi servicii medicale și consiliere psihologică pentru cuplurile din toate județele Moldovei, care până acum nu au putut avea copii, urmând să fie deservit de cei mai buni specialiști în domeniu.
Potrivit studiilor, în prezent, în România, unul din patru cupluri suferă de infertilitate, specialiștii considerând că această deficienţă are la bază o problemă medicală. Însă, tot potrivit specialiștilor, la peste 95% dintre cupluri, infertilitatea este tratată în prezent cu succes prin aplicarea unor proceduri inovative. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau