Coșmarul catalogului digital. Elevii își doresc înapoi vremurile când notele se puteau „pierde” accidental

Într-o sală de clasă plină de viață, liniștea se sparge când tableta profesorului luminează cu un sunet distinctiv. Elevii își întorc privirile curioase spre ecran, anticipând deja ce urmează. „Maria, 8 la testul de matematică”, spune profesorul, cu o voce calmă. Maria oftează ușor, dar acceptă situația. Într-un colț al clasei, însă, Andrei, un băiat din clasa a IX-a, șoptește cu umor amar: „Măcar dacă ar mai exista cataloagele alea din hârtie… cine știe, poate s-ar mai fi pierdut și nota asta!”

Aceasta este doar una dintre multele reacții pe care elevii le au în era catalogului digital. Pentru mulți dintre ei, dispariția vechiului catalog de hârtie a marcat nu doar o schimbare tehnologică, ci și pierderea unei doze subtile de „umanitate” în relația cu notele și profesorii.

„Totul e acum în fața părinților”
Catalogul digital, introdus cu entuziasm în multe școli din țară, a fost văzut ca o soluție modernă pentru transparență și eficiență. Notele, absențele și observațiile profesorilor sunt acum accesibile instantaneu, printr-o simplă aplicație. Dar această transparență are și un preț: elevii resimt presiunea constantă a performanței, fără nicio pauză sau „spațiu de manevră”.

„Pe vremuri, dacă aveai o zi proastă, mai puteai spera că profesorul nu va trece nota chiar atunci în catalog. Sau poate că directorul uită să-l ia acasă și rămâne blocat în cancelarie!”, râde Ana, o elevă din clasa a X-a. „Acum, părinții știu totul înainte să ajung eu acasă.”

Pentru unii, acest flux continuu de informații înseamnă pierderea unui drept la intimitate academică. „Uneori, nu am timp să-mi explic greșelile sau să-mi corectez situația până când mama nu vede nota. Discuțiile devin mult mai tensionate pentru că află totul imediat”, explică Vlad, un alt elev.

Profesorii, între modernizare și nostalgie
Interesant este că și unii profesori au remarcat schimbarea dinamicii. „Catalogul digital ne ajută foarte mult să ținem evidența, dar îmi dau seama că elevii sunt mai încordați”, mărturisește doamna Popescu, profesoară de limba română. „Pe vremuri, notele aveau un proces. Scriai în caiet, discutai, explicai, apoi le treceai în catalog. Acum, totul e direct, fără spațiu pentru reflecție.”

Pe de altă parte, unii profesori consideră că transparența a dus la mai multă responsabilitate din partea elevilor. „Nu mai există șanse ca un elev să scape de note slabe doar pentru că nu a avut cine să le verifice. Este mai corect așa”, spune profesorul Ionescu, de matematică.

„Un coșmar din care nu putem ieși”
Elevii descriu catalogul digital ca pe un coșmar din care nu mai există scăpare. Spre deosebire de catalogul clasic, care era un obiect fizic, uneori inaccesibil, catalogul digital pare omniprezent. Accesibil de oriunde, el devine o umbră permanentă asupra vieții școlare.

„Catalogul digital e ca un Big Brother al școlii”, glumește Mihai, un licean din clasa a XI-a. „Nu mai ai unde să te ascunzi. Totul e permanent și imposibil de uitat.”

Această frustrare este însoțită și de un dor subtil pentru vremurile mai „haotice” ale cataloagelor scrise de mână. „Era o parte din farmecul școlii – când te duceai la sfârșitul semestrului și descopereai că unele note nu mai erau de găsit sau că profesorul, din greșeală, nu trecuse absențele”, spune Maria, râzând. „Era ca o mică șansă de iertare din partea sorții.”

În timp ce unii elevi visează la „anularea” catalogului digital, alții recunosc că, odată ce au intrat în era tehnologiei, e puțin probabil să se mai întoarcă la vechiul sistem. Totuși, mulți speră că școlile vor găsi o cale de mijloc, un echilibru care să permită o relație mai umană între profesori, elevi și notele lor.

Până atunci, Maria și colegii ei continuă să-și privească notele apărând, fără ezitare, în aplicația de pe telefonul părinților. Și de fiecare dată, se întreabă dacă, undeva, un catalog prăfuit nu mai păstrează încă secretul unei note uitate.

 

 

Clara DIMA