Hoţ dovedit, prins în flagrant, apoi achitat!
Dimensiune font:
Sentinţa pronunţată alaltăieri de către magistraţii Judecătoriei Iaşi pare de domeniul absurdului. Cum adică, un hoţ dovedit clar, prins în flagrant, care a mai şi recunoscut fapta să fie achitat? Achitat, nu încetarea procesului penal, nu renunţare la urmărirea penală, nu amânare. Pur şi simplu, ieşeanul a fost declarat, oficial, nevinovat.
Fapta care a făcut obiectul acestui dosar s-a petrecut pe 9 noiembrie 2020, când Dumitru G. a intrat într-un magazin Lidl, şi-a îndesat în buzunare mai multe poduse alimentare, în valoare totală de 135 lei. A trecut de casa de marcat, fără vreun gând de a plăti.
Nu i-a ieşit mişcarea, agentul de pază a fost vigilent, l-a oprit la ieşirea din magazin, a urmat controlul corporal, alimentele au fost găsite şi reaşezate pe rafturi. Totodată, a fost chemată şi poliţia, s-a deschis dosar penal pentru furt.
Chemat la audieri, Dumitru a recunoscut cu seninătate, rechizitoriul a fost uşor de întocmit, a început procesul. „Instanța a analizat mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorului agent de securitate, bonul de retur și dovada predării-primirii bunurilor, precum și declarațiile inculpatului, reținând că fapta materială este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil”.
În luarea acestei bizare decizii, judecătorii au fost nevoiţi să ţină seama de un act peste care nu se poate trece, că aşa scrie la lege. Certificatul medico-legal emis în urma expertizării psihiatrice a inculpatului. Medicii de la Institutul de Medicină Legală au scris, semnat, ştampilat şi parafat actul prin care se precizează de hoţul dovedit indubitabil n-avea discernământ în momentul comiterii faptei. Şi, conform legii, nu răspunde penal. Nu poate fi altă soluţie decât achitarea.
În prezent, Dumitru se află internat în Spitalul Penitenciar Mioveni, fiind inculpat în alt dosar de furt. Însă, e foarte liniştit, nu-şi face probleme, va obţine încă o achitare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau