Iașul vârstnicilor. Amintiri dintr-un oraș care se schimbă mai repede decât timpul

 * 1 octombrie este Ziua Internațională a Vârstnicilor * într-un Iași ce freamătă neîncetat, unde blocurile de sticlă și clădirile ultramoderne au înlocuit grădinile liniștite și ulițele prăfuite de altădată, seniorii orașului trăiesc un timp al lor, diferit * orele lor nu mai curg lin și calm, ca în copilăria lor * ajunși la bătrânețe, ei privesc cum orașul ce le-a fost martor la tinerețe și la bucurii de altădată pare să fi trecut peste ei, asemenea unei ploi repezi care lasă doar amintiri umede și șterse

La o primă vedere, Iașul de astăzi este o metropolă agitată, cu străzi pline de mașini, clădiri înalte de sticlă și ritmuri de viață rapide. Dar sub această fațadă modernă, orașul adăpostește o altă dimensiune, una ascunsă în amintirile celor care au trăit aici decenii întregi, martori ai unei transformări care, pentru mulți dintre ei, a venit mai repede decât au putut să o asimileze. Seniorii din Iași sunt acei oameni care privesc cu o nostalgie tăcută schimbările din jurul lor, amintindu-și de un oraș în care timpul părea să curgă altfel. Pentru ei, Iașul nu este doar un loc pe hartă; este un tezaur al amintirilor, un spațiu în care fiecare colț poartă o poveste, fiecare clădire veche o însemnătate.

„Pe vremuri, timpul avea altă răbdare”

În colțul umbrit al unei cafenele de pe Copou, Maria, o femeie de 82 de ani, își amintește cu drag de anii tinereții. „Pe vremuri, timpul avea altă răbdare cu noi. Eram tineri, ne plimbam pe străzile pavate și ne opream la librăria Eminescu să răsfoim cărți. Orașul era mai mic, dar plin de viață. Nu existau zgomotul de acum, agitația. Era o liniște în Iași, o liniște care-ți dădea timp să gândești, să visezi”, spune ea, privind peste marginea ceștii de cafea, de parcă ar vedea trecutul derulându-se înaintea ochilor. Pe atunci, Parcul Copou era locul unde se întâlneau tinerii, unde se legau prietenii și unde timpul parcă se oprea în loc. „Era un alt fel de a trăi. Nu eram înconjurați de tehnologie, dar eram înconjurați de oameni. Vorbeam unii cu alții. Iar orașul, cu clădirile lui vechi și străzile înguste, parcă te îndemna să te oprești și să reflectezi”, continuă Maria. A fost profesoară de limba română timp de 40 de ani și a educat generații întregi de copii. Cărțile ei, multe dintre ele cu paginile îngălbenite de timp, încă stau pe rafturile vechi de lemn din sufragerie. „Uneori, mă simt ca o carte uitată într-o bibliotecă prăfuită. Lumea trece pe lângă mine, dar rar cineva se oprește să mă mai deschidă”, zâmbește Maria.

Orașul vechi, orașul nou

Pentru mulți seniori, tranziția de la Iașul de odinioară la cel de azi a fost rapidă și, uneori, tulburătoare. Clădiri vechi au dispărut, lăsând locul unor edificii moderne care, deși impresionează prin arhitectură, nu mai poartă aceeași căldură a trecutului. „Pe strada Lăpușneanu, cândva centrul cultural al Iașului, era o fermecătoare promenadă cu magazine mici și cafenele boeme. Acum, totul este diferit. S-au schimbat magazinele, oamenii, atmosfera. Parcă locul acela unde ne întâlneam cu toții să discutăm despre fotbal sau politică s-a risipit în aer”, spune și Ion Avram, un bătrân în vârstă de 87 de ani. În ochii săi se vede o tristețe profundă, dar și o încântare nostalgică atunci când vorbește despre trecut. Timpul și spațiul par să fie niște concepte fluide pentru seniorii orașului. Clădirile ultramoderne și ritmul trepidant al vieții de zi cu zi contrastează cu lumea în care au crescut, una în care orașul respira un aer mai tihnit, iar oamenii păreau să aibă mai mult timp pentru ei înșiși și pentru cei din jur.

Amintiri de neșters și rădăcini adânci

Totuși, chiar dacă multe s-au schimbat, amintirile lor sunt ancore puternice care îi țin conectați la un Iași care încă mai există în inima lor. Doamna Sofia, 79 de ani, povestește cum s-a întâlnit cu soțul ei într-o zi de vară, acum mai bine de 60 de ani, la Grădina Botanică: „Era totul atât de simplu. Ne plimbam printre aleile cu flori, vorbea despre stele și muzică. A fost o vreme când orașul acesta părea că trăiește după bătăile inimii noastre”. În timp ce orașul se schimbă, seniorii din Iași rămân păstrătorii unor povești care, deși par uitate, continuă să fie trăite în fiecare colț familiar, în fiecare loc care le amintește de cine au fost și de cum a fost orașul lor.

Un prezent grăbit, un trecut care stă neclintit

Pentru mulți dintre ei, este dificil să țină pasul cu un oraș care s-a modernizat cu o viteză uluitoare. Dar în ciuda acestui fapt, există o frumusețe în imperfecțiunea acestei tranziții. Viața lor, cu toate schimbările pe care le-au trăit, rămâne o sursă de reflecție și înțelepciune. Au fost martorii trecerii timpului, dar și a transformărilor profunde ale unui oraș care a devenit din ce în ce mai diferit de ceea ce știau ei.

Acești oameni, cu amintirile lor, păstrează în suflet un Iași care poate nu mai există în realitate, dar care continuă să trăiască în poveștile pe care le spun, în locurile unde se întorc mereu cu inima. Și chiar dacă timpul pare să treacă mai repede decât ei, seniorii din Iași rămân custodele unui trecut bogat și plin de emoție, amintindu-ne de faptul că orașul nu este doar o succesiune de clădiri și străzi, ci o adevărată memorie vie.

Orașul, pentru ei, a căpătat un alt ritm. Străzile, care odinioară erau liniștite, au devenit autostrăzi pentru generațiile tinere. Mașinile trec în viteză, iar claxoanele și luminile farurilor sunt doar un zgomot alb pentru bătrânii care își aduc aminte de troleibuzele lente și zgomotul pașilor pe caldarâm. „Am senzația că timpul merge prea repede acum. Nu mai simt că am loc în acest oraș care se schimbă cu fiecare zi”, a adăugat Maria.

Seniorii Iașului trăiesc într-o dualitate: sunt parte din istoria orașului, dar în același timp se simt depășiți de ea. Noile generații par să nu mai privească în urmă, iar modernizarea aduce cu ea o uitare a tradițiilor. Deși orașul s-a transformat într-o metropolă modernă, pentru acești seniori Iașul rămâne un loc sfânt, unde amintirile lor trăiesc mai viu decât realitatea din jur.

Pe lângă nostalgia lor, seniorii mai aduc și o tărie neașteptată: o mândrie că au fost martori la istoria acestui oraș. Ei știu că nu mai pot opri timpul, dar în tăcerea lor, continuă să trăiască un ritm propriu, unul care îi leagă de trecut. Pentru ei, fiecare colț al orașului are o poveste, fiecare stradă își are amintirile. Chiar dacă lumea din jurul lor s-a schimbat radical, ei rămân ancorați în esența vechiului Iași, un oraș unde timpul, deși trece prea repede, lasă urme adânci și frumoase în sufletele lor.

Maura ANGHEL