Peste 84.000 de ieșeni primesc pensia mărită
Dimensiune font:
* distribuirea ajutoarelor financiar destinate pensionarilor pentru sărbătorile pascale a început * în mod obișnuit, pensiile ajung în posesia seniorilor în perioada 1-13 aprilie, dar cei care primesc pensia pe card vor înregistra o mică schimbare * de regulă, aceste plăți se fac în ziua de 12, dar, luna aceasta, pentru că data de 12 cade într-o zi de sâmbătă, pensionarii vor avea banii în cont mai devreme
Iașul numără astăzi 157.476 pensionari, cu 1.053 mai puțini față de 1 ianuarie. Dintre aceștia, doar 8.066 provin din fostul sistem de pensii al agricultorilor (pensie medie de 916 lei), restul de 149.410 fiind pensionari din sistemul de asigurări sociale de stat (pensie medie de 2.689 lei).
Cum Guvernul a luat decizia de a acorda un ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri de până la 2.574 de lei, mai bine de jumătate dintre seniorii ieșeni vor primi bani în plus, în aceste zile.
Mai precis, ceva mai mult de 84.000 de ieșeni vor primi banii promiși de Guvern (400 lei în aprilie), 33.836 dintre aceștia fiind pensionari cu indemnizație socială (1.281 de lei). Numărul pensionarilor ieșeni care încasează lunar între 1.281 de lei și suma limită impusă de guvern – 2.574 lei – depășește 51.000 de persoane.
Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.
De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.
Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
Pensiile vin mai devreme, luna aceasta
Distribuirea ajutoarelor financiar destinate pensionarilor pentru sărbătorile pascale a început deja.
În mod obișnuit, pensiile ajung în posesia seniorilor în perioada 1-13 aprilie, dar pentru cei care aleg să primească banii prin poștă, plățile se fac la începutul fiecărei luni.
Cei care primesc pensia pe card, însă, vor înregistra o mică schimbare. De regulă, aceste plăți se fac în ziua de 12, dar, luna aceasta, pentru că data de 12 cade într-o zi de sâmbătă, pensionarii vor avea banii în cont mai devreme decât de obicei.
Aceste măsuri sunt doar o parte dintr-un proces mai amplu de reorganizare a sistemului de pensii, care urmărește să asigure o distribuție mai echitabilă și mai punctuală a veniturilor pensionarilor.
Amintim că, pentru a beneficia de pensie, un individ trebuie să fi contribuit cel puțin 15 ani la sistemul de asigurări sociale, excluzând perioadele în care nu au avut un loc de muncă activ (cum ar fi studiile universitare sau concediile medicale). Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau