PNL şi USR-PLUS, discuţii aprofundate pe tema bugetului oraşului

vot cl 1

Dimensiune font:

| 12-04-2021 17:00

După o discuţie de mai bine de 5 ore, delegaţiile celor două partide -  PNL şi USR-PLUS - au reuşit să stabilească un calendar care vizează în special pachetul de proiecte cu susţinere comună în bugetul anului 2021, alături de întărirea încrederii  între cele două formaţiuni.

 

Sunt multe lucruri de făcut în această direcţie, dar s-a desprins implicarea consilierilor locali ai ambelor partide în procesul de guvernare locală, atât din punct de vedere legislativ, cât şi executiv. În perioada următoare, vor urma alte runde de întâlniri pentru a continua acest demers. „Salut răbdarea tuturor consilierilor locali şi a celor prezenţi în această primă rundă de negociere între PNL şi USR-PLUS. S-au discutat şi elemente de natură obiectivă, dar şi subiectivă. S-au clarificat diverse asperităţi în ceea ce priveşte dialogul şi sper ca interesul ieşenilor să fie pus în prim plan de ambele partide politice”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Discuţiile de ieri au survenit după la mai bine de șase luni de la alegerile locale, consilierii locali USR-PLUS au răspuns invitației de a discuta și despre proiectele Iașului. „Salut această deschidere și voi fi foarte atent la proiectele pe care alianța USR-PLUS le propune, pentru ca acestea să reflecte viziunea majorității ieșenilor și să răspundă dorinței acestora de a avea un oraș prosper și respectat. Totodată, voi încerca să îmi ofer întreaga experiență pentru a-i informa și instrui pe cei intrați mai nou în politica ieșeană în legătură cu ceea ce înseamnă aparatul administrativ, serviciile publice oferite de administrația locală, legislația în domeniu, precum și modalitatea de conlucrare între cei implicați. În calitate de primar ales din partea PNL, împreună cu consilierii noștri, am adus deja în atenția publică o listă de proiecte pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea în continuare a orașului: modernizarea străzilor și trotuarelor, crearea de locuri de parcare sub- și supraterane, extinderea spațiilor verzi,  cumpărarea de mijloace de transport ecologic (tramvaie, autobuze electrice și troleibuze), crearea de benzi unice pentru mijloacele de transport public și de noi piste pentru biciclete, modernizarea iluminatului public, susținerea școlii prin modernizarea și construirea de creșe, grădinițe și școli, susținerea culturii, modernizarea și crearea de noi spații de joacă, modernizarea și construirea de săli și terenuri de sport etc. Aceasta este viziunea liberală de dezvoltare a orașului, completată cu sprijinirea mediului de afaceri local, indiferent de domeniul de activitate”, a spus Mihai Chirica.

Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Investiții de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea rețelei de gaze a Iașului
26/04/2024 07:59

În acest an, in judetul Iasi sunt planificate opt proiecte de investitii in distributia de gaze naturale, cu o valoare de circa 23 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro, lucrările vizand modern ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
26/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Ieșenii, invitați în week-end la „Piața metropolitană”
26/04/2024 07:10

În acest week-end, iesenii sunt invitati in Piata „Dacia”, la prima editie a „Pietei metropolitane”, eveniment organizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Met ...

Carnea de miel, la 35 lei/kg în piețele ieșene
26/04/2024 06:59

* dacă producătorii solicitau, initial, 50 de lei pe kilogram, acestia au scăzut rapid pretul, in lipsa cererii * a doua zi, carnea se vindea deja cu 40 de lei pe kilogram, iar in prezent, in Piata Alexandru ...

Numărul autorizațiilor de construire, în creștere la Iași
26/04/2024 06:48

În luna februarie, in judetul Iasi s-au eliberat 161 autorizatii de construire pentru clădiri rezidentiale, cu 75,0% mai mult comparativ cu luna anterioară si cu 10,3% mai multe fată de luna corespun ...

Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
25/04/2024 20:10

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Iașul ar putea avea 7 noi ”Cetățeni de onoare”
25/04/2024 18:55

Mai multe personalităti ale lumii academice si cultural-artistice sunt propuse pentru a deveni Cetăteni de onoare ai Iasului in cadrul sedintei de astăzi a Consiliului Local. Printre acestea se numără prof ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
25/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
25/04/2024 14:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei