Poli Iași și Dinamo vor să lase arbitrii fără aer

grozavu

Dimensiune font:

| 01-03-2024 06:06

Poli Iași a reușit performanța de a-și pune în cap nu doar arbitrii, pe care-i acuză că i-ar nedreptăți, că-i vânează pentru a-i trimite iarăși în Liga a doua, ci și pe mulți dintre reprezentanții unor formații din primul eșalon, care nu văd cu ochi buni demersul ieșenilor.

Totul a început de la tehnicianul Leo Grozavu, care, din dorința de a schimba registrul argumentelor la lipsa intolerabilă de rezultate, a trecut în fugă și pe la capitolul arbitri. Ba chiar, pentru a deveni credibil până la capăt, antrenorul și-a obligat și conducătorii să iasă la atac, hrănind acum, cu toții, o teorie a conspirației pe care nu o vede nimeni, dar care, limpede, dă bine la publicul ieșean, dornic să descopere astfel de țapi ispășitori.

Sigur, arbitrii au greșit, dar au făcut-o și în favoarea și în defavoarea Politehnicii, nicidecum pentru a netezi drumul ieșenilor către mocirla diviziei secunde. Au făcut-o din prostie, din neștiință, din lipsă de valoare, nu la ordinul vreunui cerber care ar avea atâta putere încât să poată hotărâ cine, cum și când retrogradează. E ridicol, iar Iașul nu merită așa ceva!

Leo Grozavu nu se poate ascunde după eroarea arbitrilor pentru simplul fapt că formația pe care se căznește să o formeze la Iași nu e o echipă, ci o adunătură de fotbaliști cărora (cu câteva excepții, e drept) le lipsește valoarea, dar pe care - să nu uităm! - i-au adus în Copou tocmai cei care astăzi se scandalizează cel mai tare împotriva arbitrilor!

 Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet

În partida din această seară cu Dinamo a fost trimis să împartă dreptatea Rareș George Vidican, din Satu Mare, tocmai cel care a arbitrat și disputa din tur dintre ieșeni și dinamoviști, terminată cu scor alb. Un arbitru tânăr, unul în care președintele Iașului „crede”. Nu că ar fi important amănuntul, dar zicerea în sine dă de pereți cu toată logica, mai puțin cu umorul. „Este un arbitru tânăr, de viitor, cu prestații bune și am încredere în el că va conduce jocul fără probleme. Îmi doresc ca el și colegii săi din brigadă să ducă meciul cu Dinamo la bun sfârșit, fără probleme, iar la final să pot felicita întreaga brigadă pentru prestație”, s-a aventurat Cornel Șfaițer. De fapt, Vidican ne-a arbitrat și la final de iulie, în victoria cu 3-1 din Dobrogea, contra Farului...

Iar dacă ieșenii tot aleargă dreptatea pe stadioanele țării, bătând șeaua să priceapă cine trebuie să priceapă, s-au trezit în ecuație și cei de la Dinamo și, cu toate că nu le-a prea ieșit topica frazei, măcar au venit cu o soluție. „Propun Comisiei Centrale a Arbitrilor să instituie regula ca fiecare fază controversată, decisă de VAR, cu implicații directe asupra scorului final, să fie motivată public și oficial în cel mult 48 de ore. Ar fi o abordare în beneficiul fotbalului românesc. O responsabilizare a arbitrilor. O posibilitate de a consolida reputația CCA. Un semn de foarte necesar respect pentru suporteri, pentru jucători, pentru cluburi și pentru toți cei implicați în acest fenomen”, după cum a scris, apăsat și pe Facebook, Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo. Și ne oprim aici cu comentariile.

 Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Mai precizăm doar că Poli Iași nu-i va avea în teren, în această seară, pe Silviu Lung Jr – accidentat, nici pe Mihai Bordeianu – suspendat după cartonașul roșu primit în ultima etapă. Dar va avea Iașul exact jucătorul de care are nevoie: pe Alin Roman, creatorul de joc, responsabilul cu execuțiile spectaculoase, golgheterul echipei, favorit al tribunelor!Va reveni și portarul Ailenei, dar va pleca în tribune Leo Grozavu, suspendat după grozăviile de la paua meciului cu Craiova lui Mititelu, când a intrat peste arbitri, la vestiare. „Mi-aș dori foarte mult ca suporterii noștri să ne fie alături așa cum s-a întâmplat la meciul cu Rapid. Sunt convins că băieții, dacă îi vor simți aproape, vor face o partidă bună... Și pentru că e 1 Martie, ne dorim să le oferim o victorie și domnilor, dar și doamnelor și domnișoarelor. Eu am trăit foarte mare parte din viață în partea de est, dar și în partea de vest. Iar în vest băieții primesc mărțișoare de 1 Martie. Trebuie să le facem un cadou băieților noștri din tribune”, a declarat Leo Grozavu.

De cealaltă parte, dinamoviștii nu vor putea conta pe Denis Politic și Costim Amzăr, accidentați, două piese importante în angrenajul formației bucureștene. Acum, mai lipsește ca Iașul să joace fotbal și să câștige. Cu sau fără mărțișoarele lui Șfaițer și ale lui Grozavu, cu sau fără gâlceava lor cu arbitrii, cu toată lumea și, mai ales, cu ei înșiși. 

Dan M.BREZULEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilanul satului Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.08.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 12.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
ANUNȚ DE INIȚIERE A PROCEDURII DE ÎNCHIRIERE. R.A. Aeroportul Iași, cod de identificare fiscală CUI RO 9671409, cu sediul în Iași, str. Moara de Vant, nr. 34, telefon 0232271590, interior 119, fax 0232271570, email - iasi@aeroport.ro organizează în data de 20.09.2024, licitație publică cu strigare liberă a prețului, în cadrul procedurii de închiriere spații comerciale pentru activități de retail. Lot 1 Spatiu retail terminalul T4, zona de securitate cu acces restrictionat, flux plecări Schenghen- Etaj 398,04 mp. Licitația va avea loc la sediul R.A. Aeroportul Iași. Obținerea documentației - de la registratura R.A. Aeroportul Iasi în baza unei Solicitări privind obținerea documentației procedurii de închiriere (va fi regăsită la registratură) și achitarea taxei în valoare de 100 lei. Taxa contravalorii documentației de atribuire poate fi achitată numerar la casieria aeroportului, sau prin virament în contul bancar RO33BRMA112000032837RO01 deschis la Exim Bank. Depunerea ofertelor – la registratura RA Aeroportul Iași, până cel târziu la data de 13.09.2024, ora 1200, într-un singur exemplar, cu respectarea cerințelor Caietului de sarcini. Program registratură luni-joi între orele 9-16, vineri orele 9-14.00. Telefon–0232/271570, int.119. Solicitările de clarificări cu privire la documentația achiziționată, se depun pe email comercial@aeroport.ro sau la registratura aeroportului, pana la data de 09.09.2024, ora 1200. Acest anunț s-a transmis spre publicare în data de 29.08.2024.
Răsturnare de situație pentru Ianis Hagi! Antrenorul lui Rangers nu îl vrea la echipă: ”Trebuie să își găsească alte oportunități”
31/08/2024 20:51

 Ianis Hagi este in cel mai greu moment al carierei. Fotbalistul a revenit la Rangers in această vară, după imprumutul la Deportivo Alaves, dar nu mai este dorit la echipă. A fost aproape de un transf ...

LIVE TEXT Meci de coșmar.   FC Hermannstadt-Poli Iași 6-1
31/08/2024 20:40

 Formatiile de start Hermannstadt: Căbuz – Oroian, Găman, Ionut Stoica, T. Goncalves – Ivanov – Balaure, Murgia, Deaconu, Ianis Stoica – Chitu. Ant ...

Formula 1: Surpriză! Max Verstappen a ratat pole-position-ul din Italia. Cine va porni primul
31/08/2024 20:34

 Britanicul Lando Norris (McLaren) va porni de pe prima poziţie a grilei in Marele Premiu al Italiei, a 16-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Norris este al doilea pole position consecu ...

FC Bacău - ACS USV Iași 3-1 (2-1), în prima etapă a Seriei I a Ligii 3
31/08/2024 10:36

Nou-promovata ACS USV Iasi, formatie pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a avut vineri o misiune delicată din chiar prima etapă a Seriei I a Ligii 3, confruntandu-se, in deplasare, pe gazon sintetic, cu ...

Programul Europa League
30/08/2024 16:50

  Schimbări in formatul Europa League UEFA a adus modificări semnificative in Europa League, extinzand numărul de echipe participante de la 32 la 36 si inlocuind sistemul anterior al grupelor cu ...

Ora debutului!
30/08/2024 09:25

Nou-promovata ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a sustinut joi ultimul antrenament inaintea debutului in Liga 3 pe care-l vom consemna vineri, de la ora 18:00, in compania uneia dintre cele ...

Raliul Iaşului a ajuns la ediţia cu numărul 40
30/08/2024 07:55

În perioada 30 august - 1 septembrie, 60 de echipaje se vor duela pe parcursul a opt probe speciale, care insumează 139,12 kilometri de macadam. Raliul Iaşului 2024 punctează ca şi o etapă (a VII-a) ...

Marcel Ciolacu a făcut show la meciul dintre FCSB și Lask Linz
30/08/2024 04:53

Premierul Marcel Ciolacu a ”inviat” traditia oficialitătilor politice care merg pe stadioane. Ciolacu a fost prezent, in Ghencea, la meciul dintre FCSB si Lask Linz. Premierul a purtat o esarfă a celor d ...

Gest neașteptat al lui Țiriac - A sunat o sportivă medaliată la JO i-a cerut mașina înapoi
29/08/2024 07:53

Ion Tiriac, cunoscutul om de afaceri si fost mare sportiv, le-a oferit masini sportivilor romani medaliati la Jocurile Olimpice de la Paris, diferentiind premiile in functie de medalia obtinută. Cu toate acest ...

Antrenorul cu 300 de medalii de aur împlinește 75 de ani și cheamă copiii la concurs!
28/08/2024 18:07

* antrenorul emerit Iulian Bitucă aniversează, la 2 septembrie, 75 de ani * panoplia sa cuprinde peste 1.000 de medalii, dintre care 300 de aur, obtinute de cei pe care i-a format si i-a ridicat la rang de pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei