Deliciile boierilor români din epoca interbelică

În perioada interbelică, România a fost martora unei veritabile renașteri culturale și sociale, iar arta culinară a reflectat din plin această efervescență. În saloanele boierești și în restaurantele de lux din marile orașe ale țării, mesele erau adevărate spectacole de rafinament, unde se serveau unele dintre cele mai sofisticate preparate culinare.

Meniuri cu parfum european

În anii '20 și '30, influențele culinare europene erau la mare preț printre boierii și aristocrații români. Bucătarii de rang înalt, mulți dintre ei școliți la Paris sau Viena, îmbinau tradițiile românești cu tehnici și rețete de peste hotare. Astfel, pe mesele bogaților apăreau preparate ca fileul de vită Rossini, o delicatesă inspirată din bucătăria franceză, servit cu foie gras, trufe și un sos bogat pe bază de Madeira.

Un alt preparat emblematic era cocoșul în vin („coq au vin”), o mâncare cu origini franțuzești, care cucerise rapid gusturile rafinate ale elitelor din România. Această rețetă, ce necesita ore întregi de preparare, era o demonstrație de măiestrie culinară, fiind servită adesea la cinele formale, unde detaliile erau esențiale.

Reinterpretări românești

În ciuda influențelor externe, mâncărurile tradiționale românești nu erau uitate, ci reinterpretate cu o notă de eleganță. Sarmalele, de exemplu, nu mai erau doar un preparat țărănesc; în varianta boierească, erau făcute din carne de vițel, împănate cu bucăți fine de afumătură și înfășurate în frunze de viță, nu de varză. Acestea erau servite cu smântână grasă și, uneori, cu sosuri complexe pe bază de vin.

De asemenea, mielul la cuptor era o altă specialitate care fusese ridicată la rang de artă. Boierii din perioada interbelică apreciau foarte mult carnea de miel, iar bucătarii le serveau la mesele festive un preparat elaborat: mielul era marinată în ierburi aromatice și vin, apoi gătit încet la cuptor, fiind umplut cu o combinație de orez, organe, stafide și condimente exotice.

Dulciuri fine și deserturi elaborate

O masă boierească nu putea să se încheie fără un desert spectaculos. În topul preferințelor se afla tortul Doboș, un simbol al rafinamentului. Acest desert cu origini austro-ungare, format din straturi subțiri de pandișpan și cremă de ciocolată, era decorat cu un strat crocant de caramel, devenind un etalon al gustului fin. De asemenea, savarina era un alt desert foarte apreciat, adus din Franța și adaptat gusturilor locale. Aceasta era pregătită cu multă migală, fiind îmbibată în sirop de rom și servită cu frișcă naturală din abundență.

Vinuri și lichioruri de colecție

Nu putem omite nici băuturile care acompaniau aceste mese opulente. Vinurile erau nelipsite, iar cele mai apreciate erau cele provenite de la marile crame ale vremii, precum Cotnari sau Murfatlar. De asemenea, lichiorurile erau la mare căutare, în special cele de vișine și cireșe amare, care se serveau în pahare de cristal, acompaniind perfect deserturile sofisticate. O băutură cu totul specială era țuica de prune, însă nu în forma sa tradițională, ci într-o variantă rafinată, învechită în butoaie de stejar, care îi conferea arome complexe și o finețe deosebită.

Atmosfera meselor boierești

Atmosfera în care se desfășurau aceste mese era la fel de importantă ca mâncarea însăși. Saloanele boierești erau decorate cu gust, reflectând tendințele arhitecturale și artistice ale vremii. Mobila de epocă, covoarele orientale și candelabrele din cristal creau un decor fastuos. Muzica nu lipsea nici ea, adesea oferită de cvartete de coarde care acompaniau în surdină conversațiile între invitați.

De regulă, mesele începeau cu un aperitiv, adesea constând în preparate reci precum caviar pe felii fine de pâine prăjită sau terină de ficat de rață. Urma apoi o supă delicată, cum ar fi supă de fazan sau consommé dublu, servită în boluri elegante. Felurile principale erau aduse la masă pe platouri mari, iar servirea se făcea de către majordomi experimentați, care cunoșteau bine arta de a prezenta și a felia bucatele în fața invitaților.

Bucătari de renume și rețete secrete

Bucătarii care pregăteau aceste festinuri erau adesea de origine străină sau formați în marile capitale culinare ale Europei. Mulți dintre ei păstrau cu strășnicie rețetele și secretele meseriei, transmise de la o generație la alta. Unele familii boierești aveau propriile lor rețete, păstrate cu mare grijă în manuscrise vechi, iar acestea erau servite doar la ocazii speciale, pentru a impresiona oaspeții de seamă.

De exemplu, în anumite familii din Moldova, era faimoasă o rețetă de pate de gâscă cu trufe, un deliciu rarisim, servit doar la evenimente de mare importanță. În Muntenia, mielul în stil haiducesc, marinat în iaurt și condimente, apoi copt în lut, era un alt preparat de excepție, care îmbina tradiția românească cu influențele orientale.

Declin și nostalgie

Din păcate, această epocă de rafinament culinar avea să apună odată cu sfârșitul perioadei interbelice. După al Doilea Război Mondial, schimbările politice și economice au dus la dispariția multora dintre aceste tradiții. Rețetele sofisticate au fost uitate, iar luxul meselor boierești a devenit doar o amintire.

Cu toate acestea, nostalgia pentru acele vremuri nu a dispărut. În prezent, unele restaurante și hoteluri de lux încearcă să readucă la viață acele rețete uitate, recreând atmosfera și rafinamentul perioadei interbelice. Astfel, o parte din acea moștenire culinară este redescoperită și apreciată de o nouă generație, dornică să experimenteze gusturile aristocratice ale trecutului.

Mâncărurile boierești din perioada interbelică rămân un simbol al unei epoci în care arta culinară era ridicată la nivel de ritual, iar mesele nu erau doar despre hrană, ci despre eleganță, statut și bucuria de a împărtăși momente speciale alături de cei dragi.

Maura ANGHEL