Arafat, despre refuzul unor profesori de a testa elevii pe motiv că se infectează de la ei: „Astea sunt pretexte”
Dimensiune font:
Ministerul Sănătății a finalizat instrucțiunile de administrare a testelor de salivă în școli și urmează să dea un comunicat pe această temă cel mai probabil în decursul zilei de vineri, a spus secretarul de stat Andrei Baciu, la conferința săptămânală de presă de la Ciolpani, pe tema măsurilor luate de autorități în pandemie. De asemenea, secretarul de stat Raed Arafat a spus că profesorii care refuză să-și testeze elevii pe motiv că se îmbolnăvesc de la ei vin, de fapt, cu un pretext. Baciu a completat că nu vede de ce un profesor care se îngrijește „cu dăruire” de educația elevilor săi ar refuza să facă acest lucru simplu, „care nu este un gest medical”.
Amintim că două federații mari de profesori au transmis joi o adresă la Ministerul Educației în care spun că „aceste teste nu pot fi administrate preșcolarilor și elevilor de către salariații din învățământ, având în vedere riscul de contaminare la care aceștia pot fi expuși, în absența echipamentului special de protecție”. Este vorba de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”.
Primele teste de salivă ar urma să ajungă în școli săptămâna viitoare, după ce Ministerul Educației a încheiat acordurile cadru pentru achiziționarea acestora prin negociere directă. În total, în școli vor ajunge 29,6 milioane din cele 70 de milioane de teste despre care autoritățile au spus că este nevoie ca elevii și personalul din școli să poată fi testat de două ori pe săptămână până la finalul semestrului I.
„Procedura de testare în școli este, cred, finalizată, va fi dat un comunicat cred că în cursul zilei de astăzi. Prin această instrucțiune, pe care Ministerul Sănătății o face, definim cum se întâmplă lucrurile în teren, în realitate. Acest lucru se va face sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică, împreună cu inspectoratele județene, iar testarea se va desfășura efectiv la școală. Toate aceste lucruri sunt detaliate astfel încât să se desfășoare în baza unei proceduri sistematice, toată lumea să facă la fel, iar cazurile pozitive vor fi dublate de o diagnosticare prin PCR sau test antigen tocmai pentru că asta este singura modalitate de diagnostic reală. Ce facem prin testarea de acest fel este mai degrabă o metodă de screening prin care încercăm să identificăm cazurile cât mai devreme, imediat ce acestea apar”, a spus Andrei Baciu.
Continuarea, pe edupedu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau