Ce înseamnă prezența aricilor într-o grădină cu legume. Explicațiile unor experți în horticultură din Buzău
Dimensiune font:
Potrivit specialiștilor SCDL Buzău, a cultiva sustenabil este cheia succesului pe termen lung. De aceea, îi încurajează pe legumicultori să cultive o varietate mai mare de legume, să utilizeze specii repelente (care resping) pentru a ține la distanță dăunătorii și să folosească plante-companion pentru a încuraja dezvoltarea faunei utile.
„Atunci când grădina ta este un ecosistem divers și echilibrat, insectele prădătoare și aricii găsesc un paradis de hrană și un mediu prielnic pentru a se dezvolta. Aceasta îi atrage și îi motivează să rămână în grădina ta, îndeplinindu-și cu sfințenie rolul lor natural de prădători. Prin conservarea biodiversității în grădina ta de legume, vei crea un sanctuar sustenabil și autonom, unde plantele se pot bucura de sănătate și creștere înfloritoare, fără a fi copleșite de invazii de dăunători”, transmit reprezentanții Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Potrivit specialiștilor în horticultură, aricii reprezintă un beneficiu semnificativ pentru grădinile și culturile de plante, deoarece aceștia se hrănesc cu insecte dăunătoare, melci și rozătoare. De aceea, se recomandă atragerea aricilor în grădină și crearea unui adăpost confortabil pentru aceste mici mamifere.
Micile animale nu vor fi atrase de grădini mici, umede sau amplasate în zone aglomerate și zgomotoase. Pentru a crea un mediu propice pentru arici, este important ca grădina să semene cât mai mult cu mediul lor natural, iar apropierea de zone verzi întinse poate reprezenta un avantaj.
Un aspect esențial în amenajarea grădinii pentru arici este adaptarea gardului, astfel încât să nu prezinte bariere sau părți ascuțite care ar putea răni aceste mici creaturi. Ideal ar fi ca partea din spate a grădinii să fie lăsată neîngrădită, permițând astfel aricilor să se deplaseze în voie
În ceea ce privește protecția plantelor, specialiștii recomandă evitarea utilizării produselor chimice, deoarece acestea reprezintă o amenințare pentru arici. Horticultorii subliniază faptul că atragerea aricilor în grădină și crearea unui mediu prietenos pentru ele poate contribui la controlul natural al dăunătorilor, evitând astfel utilizarea substanțelor chimice nocive pentru mediul înconjurător.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau