'Cel mai mare cadou' oferit lui Putin de către congresul SUA: Biden cere urgent fonduri masive pentru Ucraina, dar opoziția republicană blochează demersul
Dimensiune font:
Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden, conţinând fonduri pentru Ucraina şi Israel, notează AFP, citat de Agerpres.
Opoziţia republicană a refuzat să susţină acest text aflat în centrul unor negocieri foarte dure, cerând în schimbul voturilor lor concesii semnificative în privinţa politicii migratorii a Statelor Unite.
Acest eşec este o dezamăgire pentru Joe Biden care îndemnase cu câteva ore mai devreme la aprobarea acestor fonduri într-un discurs foarte solemn.
Blocarea acestora ar fi "cel mai mare cadou" oferit preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat el, afirmând că liderul de la Kremlin, dacă va reuşi să pună mâna pe Ucraina, "nu se va opri aici".
Democratul a evocat clar ipoteza unui atac rusesc împotriva unei ţări membre a NATO, care ar declanşa intrarea Statelor Unite în război şi, prin urmare, "soldaţi americani luptând cu soldaţi ruşi". O situaţie care nu există în prezent şi pe care Washingtonul nu şi-o doreşte, a insistat el.
Statele Unite sunt în prezent ţara care oferă cel mai important sprijin militar Kievului. Congresul a angajat peste 110 miliarde de dolari de la invazia rusă din februarie 2022.
Dar promisiunea preşedintelui democrat Joe Biden de a continua să sprijine financiar Ucraina este serios în pericol, un scenariu catastrofal pentru Kiev, a cărui contraofensivă din vară nu a adus câştigurile teritoriale sperate.
Responsabilii ucraineni insistă că au nevoie de mai multe arme pentru a evita ca loviturile ruseşti să arunce milioane de persoane în întuneric în această iarnă, ca anul trecut.
Însă congresmenii conservatori, deşi mulţi susţin în continuare Ucraina în public, condiţionează acest ajutor de o înăsprire clară a politicii migratorii în faţa sosirii migranţilor la frontiera cu Mexicul.>Însă congresmenii conservatori, deşi mulţi susţin în continuare Ucraina în public, condiţionează acest ajutor de o înăsprire clară a politicii migratorii în faţa sosirii migranţilor la frontiera cu Mexicul.
Preşedintele democrat a mai spus miercuri că este pregătit pentru "compromisuri semnificative" asupra acestui punct, cu scopul de a obţine sprijinul ambelor camere ale Congresului.
Negocierile continuă.
Până la finalizarea acestora, Washingtonul a anunţat miercuri un nou ajutor militar pentru Kiev, sumă limitată la 175 de milioane de dolari din rezervele executivului. Detaliul include echipamente de apărare aeriană, rachete şi muniţie de artilerie, mai scrie AFP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau