Ciucă: În România există 3 firme și 2 persoane fizice care alimentează financiar Rusia în perioada conflictului cu Ucraina
Dimensiune font:
Primul ministru Nicolae Ciucă a afirmat că trei companii şi două persoane fizice din România alimentează financiar puterea de la Moscova, iar acestea vor fi supuse sancţiunilor stabilite la nivelul Uniunii Europene, potrivit News.ro.
Întrebat duminică seară, într-o emisiune televizată, dacă în România există firme ruseşti care alimentează financiar Kremlinul în această perioadă de război, premierul Nicolae Ciucă a precizat că trei firme şi două persoane fizice au fost identificate în acest sens şi supuse sancţiunilor.
„Instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul şi, desigur celelalte instituţii şi până în momentul de faţă au fost identificate trei entităţi şi două persoane fizice. Intră sub sancţiuni pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a afirmat Nicolae Ciucă la Digi 24.
Conform premierului, ministrul Finanţelor l-a anunţat că bunurile celor cinci au fost blocate „imediat ce au fost identificate”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau