Daniel Funeriu, acuze grele, după ce o a treia persoană a fost ucisă în propria casă: Orașul meu, Timișoara, devine Crimișoara. Timișoara Capitală Culturală este un eșec de proporții

1

Dimensiune font:

| 21-08-2023 01:19

Daniel Funeriu, fostul ministru al educației, a criticat dur felul în care se prezintă Timișoara, după ce o a treia persoană a fost ucisă în propria casă în interval de două luni.

Funeriu, timișorean de origine, a spus că pe lângă felul în care se prezintă orașul, proiectul „Timișoara proiect cultural european”, administrat de primarul Dominic Fritz (USR), este un eșec.

„Orașul meu, Timișoara, devine Crimișoara. A treia persoană în vârstă ucisă în casa sa. Având în vedere ce am observat, cu ochiul liber, în ultimii ani -și adesea spus public, mulți prieteni timișoreni criticându-mă- nu mă miră deloc.

Nu cred că există în România oraș care din punct de vedere societal să se fi degradat atât de mult precum Timișoara. A devenit un oraș-zombi: un oraș dormitor în care vin pentru muncă oameni care nu se identifică și nu au nimic de-a face cu spiritul Timișoarei, spirit pe care noi, cei mai trecuți prin viață și încă obiectivi, îl cunoaștem și îl iubim. Vara mai vin, nostalgici, cei din generația mea care au plecat de mulți ani prin străinătate și, parcă, parcă, simți o adiere de „fain”.

Din păcate -și asta trebuie spus fără nicio patimă politică- Timișoara Capitală Culturală este un eșec de proporții. Dacă nu ar fi fost Universitatea de Vest care a reușit performanța de a aduce la Timișoara patru laureați Nobel (performanță unică în România) și Muzeul Național de Artă Timișoara, care a avut expoziții remarcabile, Timișoara Capitală Culturală ar fi fost un amestec de bâlci, așa-zisă artă modernă (în realitate niște chestii de prost-gust și estetism lipsă, niște teribilisme ale unor „instalatori”, că artiști nu pot fi numiți).

Un oraș total vasal clanurilor de tot felul, care s-au instalat în tot ceea ce înseamnă zonă centrală, un parc al rozelor devenit parc al buruienilor, paradisul goangelor și mucurilor de țigară, cu greu reușesc unele locuri mai răsărite și prea puținele clădiri renovate să te facă să te simți cât de cât ok. Iar dacă vreți să vă deprimați serios, dați o tură prin Piața Traian -care ar trebui să fie un al treilea punct de atracție, după Piața Operei și Piața Unirii-, dar dacă vă încumetați să fiți foarte atenți la rucsac și portmoneu. Timișoara are nevoie de o terapie de șoc.

Nu aș vrea ca aceste triste observații să fie citite în cheie politică, nu cred că e vina doar a primarilor, cred că, din păcate, ceva s-a rupt în Timișoara, ceva mult mai profund decât culoarea politică a unui primar sau altul. Sau poate ceva s-a rupt în mine, și sunt eu prea exigent cu locurile și oamenii care m-au făcut să fiu ceea ce sunt…”, a remarcat Daniel Funeriu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Îndemnul lui David Popovici după ce a fost la urne
24/11/2024 15:45

Campionul la inot, David Popovici, a votat, duminică, la alegerile prezidentiale, iar apoi a transmis, apoi, un mesaj romanilor, pe o retea de socializare. David a publicat o fotografie cu stampila de pe cart ...

Zelenski tună și fulgeră împotriva lui Putin: Ucraina nu este un poligon de testare pentru arme
24/11/2024 15:31

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să işi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apăr ...

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale
24/11/2024 08:42

Un cutremur de 4 grade s-a produs, duminică dimineata, chiar in ziua alegerilor prezidentiale. Seismul a avut loc in zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7.16 minute. In ziua de 24 Noiembrie 2024, la ora 07 ...

De ce ar fi lansat Putin o rachetă goală la Dnipro. „Oreșnik” nu a provocat explozii sau distrugeri la sol
24/11/2024 00:08

Racheta rusească Oresnik, care a atacat Dnipro, a fost lansată probabil fără focos. Scopul liderului de la Kremlin ar fi intimidarea Ucrainei si Occidentului. Potrivit sursei citate, opinia este exprimată ...

Criza economică îi aduce înapoi în Donbas: Peste 100.000 de ucraineni aleg teritoriul sub ocupație rusă
24/11/2024 00:06

Ucrainenii care au fugit de invazia Rusiei in 2022 se intorc la casele lor din Donbas sub ocupatia rusă, deoarece nu pot tine pasul cu costul vietii pe teritoriul controlat de Ucraina. 130.000 de ucraineni s- ...

Noua metodă prin care Vladimir Putin vrea să îngroașe rândurile armatei ruse pe frontul din Ucraina. A semnat decretul
24/11/2024 00:02

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sambătă o lege prin care soldaţii care semnează un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, reiese de pe ...

CFR: Trenurile circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi şi a temperaturilor scăzute / Trei trenuri staţionează în gări
23/11/2024 14:45

 CFR SA anunţă că sambătă dimineaţă se circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi pe şine sau pe firul de contact ...

GAFĂ DE PROPORȚII a echipei de campanie a lui Geoană: Au transmis presei un mesaj de susținere care era pentru un suporter Farul Constanța
23/11/2024 11:52

Gafă de proportii a echipei de campanie a candidatului independent la prezidentiale Mircea Geoană: vineri seara a transmis un mesaj de sustinere pentru acesta din partea galeriei echipei de fotbal Farul Const ...

Cum se folosesc fermele de troli și boți pentru influențarea alegerilor din România
23/11/2024 11:22

Fermele de troli si boti au devenit arme digitale puternice in campaniile electorale din Romania. Aceste retele creează un flux constant de dezinformare si manipulare pe retelele sociale, influentand perceptia ...

Meteorologii ANM au emis mai multe coduri de vreme severă în jumătate de țară
23/11/2024 11:09

  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă in 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sambătă. UPDATE 23 noiembrie, ora 10.15:& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei