De unde vinele porecla ”Farmazon”, dată omului de afaceri Savin, denunțătorul lui Buzatu / Vrăjitor, panglicar, șiret, plus legătura cu francmasoneria

Dimensiune font:

| 25-09-2023 21:11

”Dacă vă uitați în DEX vedeți ce înseamnă farmazon”, spune omul de afaceri Adrian Porumboiu, întrebat de ce i se spune lui Emil Savin ”farmazon”.


Conform DEX, ediția 2009, farmazon înseamnă vrăjitor, iar figurativ poate desemna un om șiret, viclean.

Există însă și o altă explicație a numelui și face legătura cu împrumutul din limba franceză. Conform dexonline.ro, în Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a, din 1929, semnat de Lazăr Șăineanu, cuvântul farmazon provine din francezul ”francmason”, preluat din rusă, unde a ajuns cuvântul farmazonŭ.

”Francmasoneria, foarte răspândită sub Caterina II și Alexandru I, fu introdusă la finele sec. XVIII în Moldova, unde dobândi un sens nefavorabil din cauza apucăturilor misterioase ale membrilor acestei societăți secrete (la care se adaogă analogia vorbei cu farmec); de aci accepțiunea de vrăjitor (v. farmazoană) și de scamator]”, este dată explicația.

Nu este clar dacă Porumboiu face trimitere la latura de om șiret sau cea de membru al francmasoneriei, însă omul de afaceri explică faptul că între cei doi a existat tot timpul o prietenie, însă Buzatu a ”dat dovadă de prostie”.


„Dacă vă uitați în DEX vedeți ce înseamnă farmazon. (…) El a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din România, dar totul pe barba lui Buzatu. Daca ne ducem cu imaginile astea într-un film american din anii ’20, știți că partenerii în businessuri mai puțin corecte, mai mult dubioase, sfârșeau și în acele vremuri când cel mai tare îl împușca pe cel mai slab.

Nu e pentru prima dată când Buzatu a participat acolo (n.r la pescuit). Fără să exagerez, în anii ăștia, cât și-a construit averea Farmazon pe puțin de 100 de ori a mers Buzatu acolo. Deci nu acum s-a dus acolo să vadă pentru prima dată.

Erau împreună la pescuit, la petreceri şi cu familiile şi cu ginerii. Eu spun până să întâmple treaba cu DNA-ul care este realitatea. Chiar am avut o dispută, mă rog, la Consiliul Județean mai dură cu Buzatu pe marginea susținerii ginerelui lui Farmazon.” a spus Adrian Porumboiu la emisiunea „Subiectiv,” de la Antena 3, moderată de Răzvan Dumitrescu.


Despre Buzatu spune că îl cunoștea ca om inteligent, asta până acum.

”Îl știam de un om isteț care are minte, dar după părerea mea nu pot să îl mai jignesc, să spun ceva mai mult decât negativ că a dat dovadă de o prostie imensă prin ceea ce s-a întâmplat sau ceea ce a făcut. Nu sunt în măsură să judec de ce și pentru ce s-au întâmplat lucrurile astea. Dar vorbim exact de acea legătură bolnăvicioasă în ei doi și repet, ca să se înțeleagă și puteți verifica dacă Buzatu este mai bogat în comparație cu Farmazon. După opinia mea, și o să verificați, Buzatu este un homeless pe lângă Farmazon. Din ce știu, e unul din sponsorii principal la nivel județean acest Farmazon”, a completat Porumboiu. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
O primă decizie de a elimina de pe TikTok propaganda pro-rusească: „Conținut ilegal, poate duce la dezinformare gravă”
11/04/2025 13:54

 Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a inceput să analizeze mesajele pro-Rusia si pro-Putin de pe platforma chinezească TikTok si a luat o primă decizie de eliminare a unui astfel de c ...

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului
11/04/2025 13:04

 Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate in jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea uno ...

Răbdarea SUA cu Rusia în privința Ucrainei este pe sfârșite. Condiția „esențială” pusă de Washington pentru negocieri cu Kremlinul. „Nu se mai poate discuta nimic”
11/04/2025 12:54

 Departamentul de Stat al SUA a transmis că „nu se mai poate discuta nimic” despre Rusia si Ucraina pană cand "crimele nu incetează. O incetare a focului care ar pune capăt „mă ...

Războiul comercial SUA-China a 'explodat': Chinezii anunță majorarea tarifelor la 125%
11/04/2025 11:38

China a anuntat că va majora tarifele pentru bunurile americane la 125%. Este răspunsul Chinei după ce presedintele american Donald Trump a crescut tarifele pentru bunurile chinezesti tot la 125%. Pe măsur ...

Vremea își face de cap! Meteorologii anunță ninsori, viscol, ploi și vânt puternic / Când vom vedea, din nou, în termometre 20 de grade
11/04/2025 11:35

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că pană duminică la munte va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă, de pană la 20 de centimetri, iar in restul ţării vor fi, lo ...

Fechet: Avem prima estimare științifică în legătură cu numărul de urși bruni care trăiesc în pădurile din România: sunt între 10.419 și 12.770 exemplare
11/04/2025 08:52

Ministrul mediului, Mircea Fechet, anuntă prima estimare stiintifică in legătură cu numărul de ursi bruni care trăiesc in pădurile din Romania: sunt intre 10.419 si 12.770 exemplare. Aceasta este concl ...

Comercianții și patronii pot răsufla ușurați – Piedone e în vacanță în Dubai!
11/04/2025 08:47

Comerciantii si patronii pot răsufla usurati – Piedone e in vacantă in Dubai! Presedintele Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a luat o binemeritată pau ...

Revolut, anunț de ultimă oră către utilizatori: cu ce îmbunătățiri vine fintech-ul
11/04/2025 08:45

Revolut aduce un anunt de ultim moment in atentia utilizatorilor aplicatiei, despre plătirea taxelor si a impozitelor. Fintech-ul va avea disponibilă o nouă functionalitate, prin intermediul căreia clientii ...

UE suspendă primul val de contramăsuri la tarifele SUA, pe durata celor 90 de zile în care tarifele reciproce americane sunt suspendate – corespondență de la Bruxelles
10/04/2025 14:28

Uniunea Europeană suspendă primul val de contramăsuri la tarifele impuse de Statele Unite, după ce presedintele american Donald Trump a anuntat că suspendă timp de 90 de zile aplicarea tarifelor reciproce ...

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINIT
10/04/2025 06:58

Au trecut doi ani si o lună de cand am incercat să aflăm pe căi normale un răspuns firesc de la Ministerul de Externe al Romaniei la o intrebare foarte fierbinte la ora aceea: cine a dat aprobarea din part ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei