Deputatul Stan, trimis în judecată
Dimensiune font:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus ieri trimiterea în judecată a deputatului Ion Stan, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 12-14 noiembrie 2012, Stan a solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare. „Inculpatul Stan a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător”, arată procurorii DNA. Potrivit acestora, în perioada mai-noiembrie 2009, Stan, având funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD, în baza unei pretinderi anterioare, a primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei. (D. Paşcu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau