DEZASTRU în Dâmboviţa: Creştere alarmantă a numărului de cazuri, inclusiv în școli
Dimensiune font:
Prefectura Dâmboviţa anunţă "o creştere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19 în ultima săptămână" şi că, în condiţiile în care s-au înregistrat cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 inclusiv în unităţile de învăţământ, a dispus verificări verificări tocmai pentru a identifica eventualele abateri de la măsurile sanitare şi de siguranţă în rândul şcolarilor.
"În prima săptămână a lunii martie 2021 aduceam la cunoştinţa opiniei publice faptul că s-au înregistrat creşteri semnificative ale cazurilor pozitive în judeţul nostru, ceea ce a condus implicit la creşterea incidenţei cumulate la aproape 1,5/1000 locuitori. Astăzi vedem o creştere alarmantă, numărul de cazuri în ultima săptămână ajungând la 547, iar indicele de referinţă pe întregul judeţul fiind astăzi peste 1,8/1000 locuitori. O nouă comună a intrat în carantină, Bezdead, iar previziunile sunt îngrijorătoare şi la nivelul altor unităţi administrativ-teritoriale. Acest aspect nu face decât să creeze o stare de încordare în rândul dumneavoastră. Am primit nenumărate sesizări cu privire la deciziile luate tocmai în acest sens, de aceea subliniez faptul că la momentul actual singura modalitate de a scădea numărul de cazuri este carantina zonală”, a transmis Prefectura Dâmboviţa.
Instituţia a anunţat că s-au constatat, de asemenea, cazuri de îmbolnăvire la nivelul unităţilor didactice, motiv pentru care a dispus controale care să stabilească exact care sunt cauzele.
"Înregistrăm cazuri de infectare şi la nivelul unităţilor de învăţământ. Astfel, am dispus verificări tocmai pentru a identifica eventualele abateri de la măsurile sanitare şi de siguranţă în rândul şcolarilor”, a mai transmis Prefectura.
Conform sursei citate, până la imunizarea în masă, ca urmare a campaniilor de vaccinare, singurele măsuri de siguranţă rămân respectarea distanţării fizice, igiena corectă a mâinilor, purtarea măştii de protecţie.
Judeţul Dâmboviţa raportează, vineri, 80 de persoane nou infectate cu noul coronavirus şi 216 pacienţi cu COVID-19 internaţi, şase dintre ei la ATI. În ultimele săptămâni, trei localităţi au intrat în carantină din cauza creşterii numărului de cazuri, pe fondul nerespectării măsurilor de protecţie. Conform raportărilor de vineri, 11 localităţi dâmboviţene înregistrează un indice de infectare de peste 3 la 1000 de locuitori.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau