Elena Cuza, comemorată de Ziua Unirii
Dimensiune font:
Elena Cuza a fost comemorată, marţi, la Soleşti, locul în care aceasta a copilărit şi a fost înmormântată, potrivit dorinţei sale.
În memoria Elenei Doamna şi a soţului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost ţinută o slujbă de pomenire, autorităţile locale au depus coroane de flori la complexul mortuar în care sunt înmormântaţi mai mulţi membri ai familiei Rosetti - Solescu, iar elevi ai Şcolii "Teodor Rosetti" Soleşti au prezentat un program artistic. Participanţii la eveniment s-au prins apoi într-o simbolică Horă a Unirii.
"Dacă ne amintim cu toţii, prima unire a fost făcută, e adevărat pentru foarte scurt timp, de către Mihai Viteazul, prin unirea cu forţa a celor trei ţări române. N-a durat foarte mult. Însă, ceea ce e consemnat în istorie ca Mica Unire a fost de fapt Marea Unire a românilor. A fost începutul, actul fundamental al constituirii statului modern român. Dacă ne gândim bine şi mai aruncăm câte un ochi prin cărţile de istorie, vom vedea cât de greu a fost atunci, câţi paşi au trebuit să fie făcuţi pentru ca începutul acestui stat să fie aşezat pe baze noi, moderne. Dacă am aprecia aşa cum trebuie trecutul nostru şi n-am fi aşa de cârcotaşi nici în legătură cu prezentul, am putea vedea ce mare personalitate a fost Elena Rosetti, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi cum a contribuit ea, prin atitudinea ei modestă, înţelegătoare, la opera pe care Alexandru Ioan Cuza a săvârşit-o atunci când a fundamentat, a pus temelia statului modern român", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.
Acesta a precizat că activitatea organizată la complexul mortuar în care odihneşte Elena Cuza, care a devenit una de tradiţie, ar trebui să capete un caracter mai amplu, pe măsura personalităţii primei doamne a României moderne.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau