În timp ce ucrainenii distrug Delta Dunării, consilierul lui Zelenski sfidează România: Acum avem alte priorități!
Dimensiune font:
crainenii au început lucrări serioase pentru dragarea canalului Bîstroe, iar efectele acestor lucrări asupra Deltei Dunării din România sunt dezastruoase. Navigația pe canalele Deltei Dunării vor deveni aproape imposibile, iar întreaga arhitectură a Deltei ar putea fi distrusă.
”Cred că acum avem și alte priorități, este război. Aceste discuții despre ecologia unei zone Delta Dunării se pot discuta în detalii la nivelul ministerelor noastre pentru a fi găsite soluțiile necesare. Acestea minimizează impactul ecologic al războiului din Ucraina și minimizează urmările lui negative. Totuși, în prim plan iese altceva: războiul, armamentul, apoi celelalte nuanțe legate de ecologia regională.”, spune consilierul lui Zelenski.
Delcarația lui Podoliak este scandaloasă, pentru că în timp ce explică că există alte ”priorități”, utilajele ucrainene continuă dragarea pe canalul Bîstroe. În același timp, Podoliak ne explică că Ucraina are drept prioritate procurarea de arme, dar ”uită” că România este țară de tranzit pentru armele care ajung în Ucraina.
România este una dintre țările care a ajutat cel mai mult Ucraina de la începutul războiului. Țara noastră este principala rută de transport pentru cerealele ucrainene.
Dacă este să dăm crezare informațiilor furnizate de Rusia, România este și principala țară din care se furnizează arme către Ucraina. Autoritățile române au preferat să păstreze o tăcere totală pe subiectul armelor furnizate Ucrainei. Nu s-a negat faptul că se trimit arme, dar niciodată nu s-a avansat o cifră.
De ce este important pentru Ucraina și de ce România se opune
Proiectul ucrainean privind construcția canalului Bîstroe a pus probleme în relațiile dintre România și Ucraina încă de acum 19 ani, fiind reclamat de țara noastră la nivel internațional în contextul în care poate avea un impact puternic asupra mediului și Deltei Dunării.
Construcţia în cadrul canalului, care face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, a început în anul 2004. Potrivit informațiilor transmise de Ministerul român de Externe, autoritățile ucrainene au demarat lucrările la canal pe data de 11 mai 2004, proiectul urmând să ofere navelor maritime o cale alternativă de acces la porturile Dunării de Jos.
România a cerut Ucrainei să oprească acest proiect, având în vedere că noua legătură dintre Dunăre şi mare trece prin mijlocul Deltei Dunării, lucrările încălcând astfel o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului.
Primele informaţii tehnice despre acest proiect au fost oferite însă părţii române abia în luna aprilie 2007, Kievul ignorând avertismentele autorităţilor române, dar şi pe cele ale organizaţiilor internaţionale de mediu.
Compania care gestionează proiectul anunţa în urmă cu câțiva ani că intenţionează să termine lucrările de amenajare la Bîstroe până în 2011, lucrările au fost însă întrerupte, iar în 2020, Ucraina anunța că renunță la finalizarea proiectului inițial, în urma mai multor ani de de dezbateri și condamnări din partea mai multor Convenții la nivel internațional.
Ucraina a cerut includerea brațelor Chilia și Bîstroe în rețeaua TEN-T
Victor Negrescu a solicitat poziția Comisiei Europene cu privire la planul Ucrainei de a introduce brațele Chilia și Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), țara prezentând un plan de dragare a canalului navigabil Bîstroe.
„La începutul lunii februarie, autoritățile ucrainene au prezentat un plan de dragare a canalului navigabil Bîstroe, aflat în Delta Dunării, zonă protejată, parte a patrimoniului mondial UNESCO, deosebit de importantă pentru ecosistemul de mediu european. Conform tuturor experților, asemenea lucrări ar duce la degradarea majoră, ireversibilă a Deltei Dunării. Mai mult, aceste lucrări sunt și contrare dreptului internațional, conform concluziilor a numeroase organisme internaționale", a precizat eurodeputatul social-democrat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau