Influența Primăverii Arabe în conflictul major din Orientul Mijlociu

Dimensiune font:

| 06-07-2022 12:33

Conflictele din Orientul Mijlociu s-au înmulțit odată cu invazia trupelor americane în Irak, aceasta fiind prima piesă dintr-un puzzle terifiant.

SUA și-a motivat acțiunea militară în urma atentatelor din 11 septembrie 2001, ocupând astfel teritoriul Irakului cu trupe. La 9 ani de la începerea războiului, civilii din Orientul Mijlociu au declanșat o serie de revoluții și proteste, intitulată „Primăvară Arabă”.
Politica din Orientul Mijlociu se îndreaptă, cu pași mărunți însă, spre o cooperare între țările din regiune. În vederea îmbunătățirii relațiilor politice între țările din Orientul Mijlociu, principalul obiectiv este încheierea capitolului Primăverii Arabe.
Capitolul este privit de majoritatea experților drept mișcarea care a dus la conflictul major, iar stoparea acestuia ar putea preveni alte conflicte, despre care CasinoAlpha explică amănunțit.

Cum a fost declanșată Primăvara Arabă
Regimul totalitar, corupția, rata mare a șomajului, cât și inflația, i-au făcut pe locuitorii Orientului Mijlociu să se întoarcă împotriva unui sistem corupt, ce încuraja decalajul dintre bogați și sărăci.
De asemenea, invazia trupelor SUA în Irak a dus la o mulțime de acte de violență în rândul civililor, frica fiind un element cheie în declanșarea Primăverii Arabe.
Mișcările de protest au început la sfârșitul anului 2010, fiind stârnite de sinuciderea unui cețățean pe nume Mohamed Bouazizi. După acest eveniment, de la demonstrații anti-guvernamentale, au început adevăratele revoluții.
Mohamed Bouazizi era un simplu vânzător de fructe tunisian, care, în semn de protest față de condițiile oferite de guvern, s-a incendiat.
De la un eveniment izolat, într-o piață, acestă acțiune a luat o semnificație largă foarte rapid în tot Orientul Mijlociu, cu revolte în toate regiunile.

Revoltele din Tunisia și Egipt și-au realizat obiectivul!
La început, protestele violente din țări precum Egipt și Tunisia și-au îndeplinit obiectivul: răsturnarea unui guvern corupt. Astfel, multe state au fost inspirate de acestă mișcare a cetățenilor, însă fără succes.
În majoritatea țărilor din Orientul Mijlociu, forțele de securitate au ripostat cu violență, revoltele de stradă ajungând în scurt timp un câmp de luptă, soldat cu un număr ridicat de morți și răniți.
Jasmine Revolution, declanșată de Mohamed Bouazizi, s-a extins rapid în toată țară. Deși guvernul a început să oprească protestele cu violență și diverse măsuri politice și economice, numărul ridicat de manifestați au reușit să treacă peste forțele de securitate.
Astfel, la 14 ianuarie 2011, președintele Zine al-Abidine Ben Ali demisionează și fuge din țară. În luna octombrie, Tunisia devenea prima țară cu un regim democratic în urma Primăverii Arabe.
Au fost lupte și în Egipt
După succesul din Tunisia, cetățenii Egiptului au organizat protestele de natură similară în data de 25 ianuarie. Evenimentele au avut același curs ca în Jasmine Revolution din Tunisia, acolo unde guvernul nu a reușit să oprească, prin nici o metodă, revoltele.
La câteva zile de la începerea demonstrațiilor, după ce armata egipteană a refuzat să mai lupte, Hosni Mubarak și-a dat demisia.

Influența Primăverii Arabe în conflictul major din Orientul Mijlociu, la 12 ani de la proteste
Au trecut 12 ani de când Primăvară Arabă a luat naștere, iar influența în conflictul major din Orientul Mijlociu este una destul de nesemnificativă.
Revoltele de stradă au adus modeste îmbunătățiri politice, sociale și economice pentru o mică parte a locuitorilor din Orientul Mijlociu. Deși principalul obiectiv al Primăverii Arabe era lupta împotriva unui sistem corupt, grupările teroriste au profitat din plin de actele de violență.
Astfel, deși Primăvară Arabă le-a adus țărilor Tunisia și Egipt mai multă libertate în conflictul major din Orientul Mijlociu, acesta a adus și multe repercusiuni.
O influență negativă pe care Primăvară Arabă a adus-o în conflictul din Orientul Mijlociu a fost, cu siguranță, amploarea jihadismului și a grupărilor teroriste.
În prezent, Orientul Mijlociu renaște din pandemia de COVID, iar cooperarea dintre țările din regiune va fi singura soluție pentru evitarea unui nou conflict major.
Cât despre baza care a stat la nașterea Primăverii Arabe, corupția și drepturile sociale, nu s-au îmbunătățit într-un deceniu de luptă.

Rolul Primăverii Arabe în amploarea jihadismului

Jihadismul a fost mereu o importantă fațetă politică și religioasă în țările arabe, însă Primvară Arabă le-a oferit șansa grupărilor teroriste să își consolideze o forță mult mai puternică.
Astfel, jihadismul a cunoscut o creștere uriasă, tinerii alăturându-se în număr mare acestei mișcări. Pentru mulți, jihadismul a fost o utopie, care, față de revoluții, avea să fie mult mai eficient și rapid. Mișcarea a luat amploare în special în Siria, regiunea fiind în acea perioadă într-o criză de suveranitate și într-un război civil.
Astfel, miscările violente s-au răspândit foarte ușor, permitându-le jihadiștilor să recruteze un număr cât mai ridicat de cetățeni. Astfel, de atunci și până în prezent, violențele politico-religioase au stat la baza multor confruntări violente.
Jihadismul acuză politica din țările respective de îndepărtarea de la religia tradițională, producând tensiuni la nivel economic și social, cât și psihologic.
Situația dificilă și coruptă a guvernelor a lăsat oamenii dezorientați și într-o frică constantă, fiind ușor de manipulat în realizarea de acte de violență, prin diverse ideologii politico-sociale.

Religia nu a putut schimba direcția din Primăvara Arabă
Primăvară Arabă a dus și la o serie de lupte între cetățeni, spre exemplu arabii împotriva kurzilor sau musulmanii împotriva copților, acest aspect fiind influențat de sfera politică, religioasă și politică.
Astfel, multe regiuni au prioritizat supraviețuirea la nivel individual decât ideologiile de unitate și progres social. Deși Primăvară Arabă nu a avut o natură religioasă și nu a avut la bază apărarea tradițiilor, o serie de grupuri religioase au luat parte la revoltele desfășurate în aceste regiune.
Deși mișcările religioase au influențat aceste întâmplări, nu au reușit să schimbe direcția sau să reducă din violențele de stradă. Așadar, nu ne putem exprima opinia despre rolul grupurilor religioase în acest conflict.

Concluzii actuale
Influența Primăverii Arabe în conflictul major din Orientul Mijlociu a fost una ambivalentă, venind cu multe schimbări pozitive pentru cetățeni, însă și cu multe represiuni.
Țări precum Egipt și Tunisia și-au instaurat un sistem democratic, reușind astfel îmbunătățirea și creșterea standardelor de viață, libertății presei și micșorarea corupției la nivel politic.
Totuși, actele de violență ce au stat la baza Primăverii Arabice au favorizat războaiele civile pentru idealuri politico-religioase, iar numărul de morți și răniți este în continuă creștere. De asemenea, jihadismul și grupările teroriste, au prins putere tocmai din prisma acestor revoluții.

 

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:12

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Care e starea de sănătate a lui Trump. Și-a făcut un test cognitiv pentru a fi
12/04/2025 13:49

Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai in varstă preşedinte ales vreodată in Statele Unite şi care in primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent in privinţa sănătăţii sale, a făcut ...

Planuri pentru a elimina check-in-ul la călătoriile cu avionul. Cum va arăta noua formulă
12/04/2025 13:28

 Organizatia Internatională a Aviatiei Civile (ICAO), agentie a ONU, pregăteste modificări majore in modul in care se desfăsoară călătoriile cu avionul, prin introducerea unui pasaport digital care ...

Emisarul lui Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Trimisul american face presiuni pentru un armistițiu VIDEO
12/04/2025 12:44

 Emisarul special al presedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a avut vineri discutii cu presedintele Vladimir Putin la Sankt Petersburg, vizand incheierea unui acord de pace in Ucraina, in timp ...

O primă decizie de a elimina de pe TikTok propaganda pro-rusească: „Conținut ilegal, poate duce la dezinformare gravă”
11/04/2025 13:54

 Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a inceput să analizeze mesajele pro-Rusia si pro-Putin de pe platforma chinezească TikTok si a luat o primă decizie de eliminare a unui astfel de c ...

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului
11/04/2025 13:04

 Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate in jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea uno ...

Răbdarea SUA cu Rusia în privința Ucrainei este pe sfârșite. Condiția „esențială” pusă de Washington pentru negocieri cu Kremlinul. „Nu se mai poate discuta nimic”
11/04/2025 12:54

 Departamentul de Stat al SUA a transmis că „nu se mai poate discuta nimic” despre Rusia si Ucraina pană cand "crimele nu incetează. O incetare a focului care ar pune capăt „mă ...

Războiul comercial SUA-China a 'explodat': Chinezii anunță majorarea tarifelor la 125%
11/04/2025 11:38

China a anuntat că va majora tarifele pentru bunurile americane la 125%. Este răspunsul Chinei după ce presedintele american Donald Trump a crescut tarifele pentru bunurile chinezesti tot la 125%. Pe măsur ...

Vremea își face de cap! Meteorologii anunță ninsori, viscol, ploi și vânt puternic / Când vom vedea, din nou, în termometre 20 de grade
11/04/2025 11:35

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că pană duminică la munte va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă, de pană la 20 de centimetri, iar in restul ţării vor fi, lo ...

Fechet: Avem prima estimare științifică în legătură cu numărul de urși bruni care trăiesc în pădurile din România: sunt între 10.419 și 12.770 exemplare
11/04/2025 08:52

Ministrul mediului, Mircea Fechet, anuntă prima estimare stiintifică in legătură cu numărul de ursi bruni care trăiesc in pădurile din Romania: sunt intre 10.419 si 12.770 exemplare. Aceasta este concl ...

Comercianții și patronii pot răsufla ușurați – Piedone e în vacanță în Dubai!
11/04/2025 08:47

Comerciantii si patronii pot răsufla usurati – Piedone e in vacantă in Dubai! Presedintele Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a luat o binemeritată pau ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei