Laureat NOBEL pentru Medicină: Vom clona oameni peste 50 de ani
Dimensiune font:
Părinţii care îşi pierd copiii în accidente vor putea, în aproximativ 50 ani, să cloneze "copii" pentru a-i înlocui, a anunţat cercetătorul britanic căruia i-a fost decernat anul acesta premiul Nobel pentru medicină.
Sir John Gurdon, ale cărui eforturi din anii '50 şi '60 în domeniul clonării broaştelor au dus ulterior la crearea celebrei oi Dolly în 1996, afirmă că pasul spre clonarea umană ar putea avea loc în maximum jumătate de secol, scrie descopera.ro.
Deşi orice tentativă de a clona un om ar fi însoţită în mod automat de probleme etice complexe, Gurdon crede că oamenii vor accepta clonarea umană dacă această tehnică va aduce beneficii medicale concrete.
Fertilizarea in-vitro a fost privită cu suspiciune la început, dar a devenit acceptată pe scară largă după ce în 1978 s-a născut Louise Brown, primul „copil din eprubetă”, a explicat cercetătorul.
Cu toate acestea, omul de ştiinţă a explicat că este nevoie de îmbunătăţiri semnificative în metodele de clonare înainte ca acestea să poată fi folosite pe oameni, deoarece vasta majoritate a embrionilor clonaţi de astăzi sunt deformaţi.
Sir John a declarat în cadrul emisiunii „The Life Scientific” difuzate de BBC Radio 4 că a prezis la vremea experimentelor sale cu broaşte că în maximum 50 de ani va fi clonat cu succes şi un mamifer, adăugând că „poate acelaşi răspuns e valabil şi atunci când vorbim despre clonarea umană”. „Dolly a arătat că nu am fost departe de adevăr”, a adăugat cercetătorul.
Sir John a explicat că, mai exact, clonarea unui om este acelaşi lucru cu crearea unui geamăn identic, astfel că doctorii „nu ar face altceva decât să copieze ceea ce natura a făcut deja”.
sursa: realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau