Liderul PDL, Vasile Blaga, nu exclude candidatura la prezidenţiale şi susţine că şi Videanu ar putea candida
Dimensiune font:
Preşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Târgu-Jiu, că deciziile cu privire la desemnarea unui candidat pentru alegerile prezidenţiale vor fi luate în interiorul partidului, fiind prematur să vorbească de acum despre acest subiect.
Vasile Blaga a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că nu exclude candidatura sa la alegerile prezidenţiale, dar a adăugat că şi alţi democrat-liberali ar putea candida, printre aceştia fiind şi fostul primar al capitalei Adriean Videanu.
Întrebat dacă Adriean Videanu este singurul candidat la preşedinţie propus de PDL, Vasile Blaga a răspuns: 'Partidul va avea candidat la preşedinţie şi asta mă bucură foarte mult. Deciziile le vom lua în interiorul partidului, aşa cum a spus şi domnul Videanu. Domnul Videanu a răspuns unui coleg de la Televiziunea Română, întrebat dacă acceptă să candideze, că dacă partidul va avea încredere, da. Ce se transmite mai departe? Videanu este candidat la preşedinţie. Poate fi, asta nu înseamnă că nu poate fi şi Videanu şi alţi colegi. Ca să poţi să fii candidat al partidului, trebuie îndeplinite nişte condiţii minimale: să vrei, să crezi că poţi, dar cel mai important e să te vrea partidul. Nu exclud candidatura mea, dar de la până a nu exclude şi până la a spune că voi candida e un drum foarte mare. Domnul Videanu este una dintre persoanele care ar putea candida, dacă îl va susţine partidul în 2014, nu văd de ce atâta grabă. Sunt soluţii în PDL pentru un candidat viabil la preşedinţie'.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau