Madridul, acoperit de zăpadă. Furtuna Philomena a adus cele mai mari ninsori din ultimii ani
Dimensiune font:
Capitala Spaniei, Madrid, și o mare parte din regiunea vecina Castilla-La Mancha se află de vineri în alertă maximă din cauza ninsorii adusă de furtuna Philomena, despre care meteorologii prognozează că ”va fi cea mai abundenta din ultimele decenii”, relatează Reuters.
Astfel de evenimente sunt rare în regiune și riscă să perturbe viața de zi cu zi și traficul, survenind într-un moment în care numeroase persoane se întorc acasă după vacanțele de Crăciun și Anul Nou. Anul acesta, însă, traficul este mai puțin intens decât de obicei, pe fondul restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.
În timp ce a început să ningă abundent, autoritățile au anunțat că parcurile mari din Madrid, inclusiv faimosul Retiro de lângă Muzeul Prado, vor fi închise începând de vineri după-amiaza ca măsură de precauție.
În condițiile în care este prognozată acumularea unui strat de zăpadă de până la 20 de centimetri în 24 ore, iar temperaturile se preconizează că vor oscila în jurul valorii de zero grade Celsius mare parte din zi, sudul regiunii Madrid, inclusiv capitala, se află sub cel mai înalt nivel de alertă, pentru prima data de la crearea acestui sistem, în 2007.
Ruben del Campo, purtător de cuvânt al Agenției Naționale de Meteorologie, a declarat că orașul se va confrunta probabil cu cea mai puternică ninsoare din secolul XXI. “Poate că ar trebui să ne întoarcem la ninsoarea din februarie 1984 sau la cea din martie 1971 pentru a găsi precedente similare, în cazul în care previziunile la care ne așteptăm sunt corecte”, a adăugat el.
Un strat subțire de zăpadă a acoperit Madridul joi, la o zi după ce Spania a înregistrat cea mai scăzută temperatură consemnată vreodată în Peninsula Iberică, de minus 34,1 grade Celsius, în nord, în Munții Pirinei.
Furtuna Philomena avansează pe teritoriul Spaniei după ce a afectat Insulele Canare, cu vânt puternic și ploaie.
În Gran Canaria, un feribot cu 59 de pasageri la bord și 17 membri ai echipajului a eșuat joi seara din cauza vântului puternic, la intrare în portul Agaete. Vineri, Garda de Coastă a efectuat operațiuni de remorcare a feribotului în port, pasagerii și echipajul aflați încă la bord fiind nevătămați.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau