Migranți din Kosovo, prinși de poliția de frontieră, în Timiș, după ce au intrat ilegal în țară
Dimensiune font:
Trei bărbați din Kosovo, care încercau să intre ilegal din Serbia, în România, pentru a ajunge mai apoi în vestul Europei, tot ilegal, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Timiș. Grupul format din trei bărbați a fost depistat cu ajutorul aparatului de termoviziune.
Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat, duminică seara, în jurul orei 22.00, trei persoane, care se deplasau pe jos, spre interiorul țării.
Nu-și justificau prezența în zonă, astfel că au fost conduși la sediul poliției de frontieră.
În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de trei tineri din Kosovo, cu vârste de 24 și 25 de ani. Tinerii au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp și că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Aceştia au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât nu deţineau documente de călătorie şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau