Peru - Manifestanții cer demisia președintei Dina Boluarte
Dimensiune font:
Ciocnirile dintre forţele de securitate şi manifestanţii care cer demisia preşedintei peruane Dina Boluarte au provocat luni cel puţin 12 morţi la Juliaca, în timpul unei tentative de invadare a aeroportului acestui oraş situat în sud-vestul ţării, informează AFP.
"Am confirmat astăzi 12 decese la Puno, în timpul ciocnirilor cu forţele de ordine din vecinătatea aeroportului Juliaca", în regiunea Aymara (amerindiană) din Puno, a declarat pentru AFP sub protecţia anonimatului o sursă din biroul mediatorului poporului.
Cu puţin timp înainte, coordonatorul biroului mediatorului poporului din oraşul, Nivardo Enriquez Barriales, comunicase AFP un bilanţ de "nouă morţi la morgă în urma confruntărilor de la Juliaca".
Protestatarii cer demisia preşedintei Dina Boluarte, ajunsă în fruntea ţării după demiterea la începutul lunii decembrie a socialistului Pedro Castillo, un nou Parlament şi organizarea imediată a alegerilor, deja devansate din 2026 în aprilie 2024.
Regiunea Puno, care se învecinează cu Bolivia, este epicentrul protestelor din Peru şi se află în grevă pe termen nedeterminat din 4 ianuarie.
Protestele au început după ce Pedro Castillo a fost pus sub acuzare de către Parlament şi, ulterior, arestat pe 7 decembrie în urma încercării sale de a dizolva forul legislativ, care a fost calificată drept "lovitură de stat".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau