Ponta:Oltchim nu va fi revitalizată la dimensiunea de 3.000 angajaţi,nici la CFR Marfă nu rămân toţi
Dimensiune font:
Compania Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) nu va putea fi revitalizată astfel încât să poată fi păstraţi toţi actualii angajaţi, iar reduceri de personal vor fi efectuate şi la CFR Marfă, potrivit premierului Victor Ponta.
La Oltchim lucrează în prezent 3.353 salariaţi. "Nu cred că cineva va revitaliza Oltchim la dimensiunea de trei mii şi ceva de angajaţi, însă o parte importantă din Oltchim poate fi revitalizată printr-o investiţie privată", a spus Ponta la Realitatea TV.
El a precizat că nici la CFR Marfă, care urmează să fie privatizată, nu vor rămâne toţi angajaţii, de circa 11.000 salariaţi.
Săptămâna trecută, prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, a declarat că a vorbit cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care i-a spus că în următoarele 45 de zile nu se vor face disponibilizări la Oltchim, iar după data respectivă dacă vor fi angajaţi disponibilizaţi, aceştia vor primi salarii compensatorii.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat luni că nu poate salva singur Oltchim şi că are nevoie de un acord de voinţă politică al PSD şi PNL, de susţinerea sindicatelor şi de pace socială.
Compania Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut pentru că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat.
sursa: realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau