Premierul Netanyahu promite represalii după tirul cu rachete asupra staţiunii Eilat
Dimensiune font:
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis duminică represalii după recentul tir cu două rachete, lansate din Peninsula Sinai, asupra staţiunii Eilat, situată în sudul Israelului, transmite AFP.
'Săptămâna trecută, din Peninsula Sinai s-a tras cu rachete asupra oraşului Eilat. Cei care le-au lansat este posibil să aparţină unui comando terorist plecat din Fâşia Gaza şi care a folosit teritoriul Sinaiului pentru a ataca un oraş israelian', a explicat Netanyahu în cursul săptămânalei şedinţe de guvern.
'Nu vom accepta şi îi vom face să plătească - aceasta a fost politica noastră în ultimii patru şi o vom aplica şi în acest caz', a avertizat el, potrivit unui comunicat dat publicităţii de serviciile sale.
Potrivit armatei israeliene, cel puţin două rachete au fost trase miercuri din peninsula egipteană Sinai asupra staţiunii Eilat, situată la Marea Roşie, fără să provoace victime sau pagube materiale.
Atacul a fost revendicat de către o grupare salafistă cu sediul în Gaza, numită 'Majlis Shura al-Mujahideen din împrejurimile Ierusalimului', care a motivat atacul prin moartea unui deţinut palestinian din Israel şi a doi adolescenţi ucişi de armata israeliană în Cisiordania, la începutul lunii.
'Majlis Shura al-Mujahideen', numele unei coaliţii de grupări salafiste apărute în 2012 în Fâşia Gaza, guvernată de mişcarea islamistă Hamas, a revendicat majoritatea tirurilor cu rachete care au lovit recent Israelul.
Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Hamas în Fâşia Gaza, Taher al-Nunu, a respins acuzaţiile formulate de Netanyahu şi le-a solicitat 'fraţilor egipteni să intervină pentru a împiedica această provocare şi să pună capăt practicilor agresive ale ocupantului (israelian) împotriva poporului nostru".
Israelul şi mişcarea Hamas au semnat la 21 noiembrie, sub medierea Egiptului, un armistiţiu din ce în ce mai fragil, după o săptămână de ostilităţi ce s-au soldat cu moartea a 177 de palestinieni şi şase israelieni, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP cu ajutorul unor surse medicale. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau