Problemă de sănătate care vizează toți turiștii din Mamaia odată cu lărgirea plajei
Dimensiune font:
Lărgirea plajei din Mamaia aduce cu ea o problemă din piramida lui Maslow.
Din momentul în care pleci de la hotel și până ajungi pe plajă faci câteva minute bune mai ales după lărgirea din Mamaia. Așa că întrebarea este: unde își fac nevoile turiștii? Dacă până acum, turiștii se puteau duce la terasele din apropiere, unde făceau și consumație, acum trebuie să facă efectiv o mică excursie pentru a merge la baie. Momentan, autoritățile nu au soluție la această problemă fiziologică. Din acest motiv, nu ar trebui să mire pe nimeni că sunt persoane care aleg să-și facă nevoile în mare. Pare destul de greu de crezut că oamenii își vor lăsa bagajele nesupravegheate pe plajă și vor merge cu copiii pentru nevoile fiziologice, de mai multe ori pe zi, până la cea mai apropiată toaletă care, de când cu lărgirea plajelor, este foarte departe.
Ce spune ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a vorbit despre starea stațiunii Mamaia în urma lucrărilor de extindere a plajelor, în conferința „România, în epoca poluării! Soluțiile momentului la problemele de mediu” organizată de DC Media Group.
„Pun o întrebare care nu este în legătură directă cu tema anunțată în acest moment, dar are un uriaș interes pentru public în acest moment. Ați moștenit o problemă, lărgirea aberantă a plajelor din Mamaia. Sunt 500 de metri de plajă acum, traversezi deșertul să ajungi la mare și se plâng foarte mulți... faci doi metri în apă și apa are doi metri. E improprie pentru copii.
Aveți în vedere acest lucru? Repet, este un program european, nu este vina dumneavoastră, nici măcar guvernul liberal dinainte nu a avut vreun amestec. Dar s-a întâmplat, sunt sute de milioane de euro din bani europeni pe care îi plătește România. Aveți vreo soluție pentru nemulțumirea aceasta crescândă a celor care sunt din Mamaia? Până la urmă este o problemă profundă de mediu”, a transmis analistul politic Bogdan Chirieac în timpul conferinței.
Este o problemă acută, presantă. Stațiunea a fost schimbată complet
„Într-adevăr, este o problemă acută, presantă. Ar fi trebuit pe 1 iulie să facem recepția acestei lucrări care a fost pornită acum câțiva ani pe un sistem «Design & Build», cu companii foarte faimoase și foarte pricepute în amenajări de plajă noi. S-a ajuns la această plajă incomparabilă cu ce a fost până acum și cu ce ne-am obișnuit. Din toate punctele de vedere este complet altceva, total diferit. Nu mai avem acea apă în care, la 80 de metri în mare, puteai să mergi fără nicio problemă cu copiii.
Nu mai avem aceeași calitate a nisipului, este nisip de pe fundul mării de la câțiva kilometri în larg. Nu mai avem aceeași lățime și vedem cu binoclul hotelul dacă suntem în apă. Singura soluție din punctul meu de vedere este să facem un plan de amenajare modern, un concurs de soluții internațional prin care să amenajăm acea porțiune nouă de plajă pentru un turism de secolul XXI, unde să avem și zonă de liniște; în anumite zone să avem distracție maximă pentru tineri; să avem zone pentru familiști, zone pentru recreere, zone de sport; o infrastructură modernă pentru un turism de secolul XXI”, a transmis ministrul Mediului, la evenimentul DC Media Group.
Poate fi o oportunitate. Nisipul se va așeza în următorii ani, spun specialiștii
„Este o lucrare care a fost contractată de statul român prin ABA DL, Apele Dobrogea-Litoral. Este un contract cu consecințe juridice printre altele. Deci o lucrare comandată, executată, plătită se recepționează cu problemele de recepție, de calitate, de corespondență între ceea ce s-a comandat și ce s-a făcut. Dar de ieșit din acest contract statul român nu mai are cum să iasă. A fost inițiativa statului, comanda statului, contractul semnat și trebuie dus la bun sfârșit din punct de vedere juridic.
Din punct de vedere turistic și al amenajării, aceasta este, din punctul meu de vedere, soluția. Să o vedem ca o pe o oportunitate care nu se va întoarce niciodată și, prin această provocare, să creăm o plajă complet diferită, dar care poate să concureze cu orice plajă din lume astfel încât să poată fi exploatată cum trebuie. Lucrurile se vor schimba foarte mult, eroziunea va schimba și acele porțiuni unde sunt adâncimi mari. Specialiștii spun că în unele dintre zone se va depune foarte mult nisip din mare și lucrurile se vor așeza altfel în 2-3 ani”, a conchis ministrul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau