Salarii duble pentru medicii rezidenți, din 2014
Dimensiune font:
Bugetarii cu venituri mici ar putea primi, începând de anul viitor, salarii mai mari, medicii rezidenți urmând a beneficia, în principal, de majorările respective, a afirmat, duminică la România TV, ministrul Muncii Mariana Câmpeanu.
Creșterile salariale pentru bugetari, care s-ar putea aplica din 2014, ar urma să aducă, în principal, pentru medicii rezidenți lefuri duble comparativ cu anul în curs, a declarat ministrul Câmpeanu.
“Vrem să îi plasăm pe o grilă superioară aşa încât să poată să beneficieze de la început de un salariu mai mare. Cred că discuţia a fost în guvern despre 1.200 de lei”, a precizat Mariana Câmpeanu.
Potrivit ministrului Muncii, în 2013, singurii care vor simți majorările veniturilor vor fi pensionarii: “Chiar de anul acesta, datorită recalculării, 200.000 de pensionari vor primi indexări de peste 4%. În afară de valoarea punctul de pensie care creşte, în afară de această corecţie pentru cei care au intrat noi în sistem, începem să dăm şi retanţele la mărirea care s-a făcut pentru grupele de muncă, 0-25, grupa a II-a, 0-50 grupa intâi care au fost acordate numai în 2009 atunci când au fost şi an electoral”, a adăugat Mariana Câmpeanu.
Referitor la indemnizațiile minime pentru creșterea copiilor, ministrul Muncii a adăugat: “O să vedem dacă putem umbla un pic la praguri”.
Cuantumul creșterilor ține însă de posibilitățile bugetare de anul viitor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau