Se îngroașă lista pentru prezidențiale
Dimensiune font:
Floooooooriiiiin Călinescu, nelipsitul Gușă, Șoșo, George Simion, neconfirmatul Geoană-mon amour și ultima de pe listă, cu voia dumneavosatră, Ana Birchall. Un pumnal înfipt în spatele prezidențiabilului Mircea Geoană.
Nici nu a început bine campania electorală că au și început atacurile la persoană. Mircea Geoană, secretar adjunct al NATO, nu și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale. Însă toată lumea știe că îl vom regăsi pe buletinele de vot.
Și ce să vezi, i-au arătat pisica. Măi, frumoasă, nu ai ce spune. Iie tradițională, zâmbet șăgalnic, superb, ce mai, catindata perfectă. Un singur defect are doamna cu pricina. Îl știe și „Mihaela mon amour”. O noapte. Acea noapte…
„Acțiunile mele politice îmi confirmă profesionalismul și dovedesc că nu mi-am negociat niciodată valorile și principiile. Crezul meu a fost și este „Iubesc România. Fără compromisuri!”
Consider că experiența mea politică este un atu, pentru că un președinte trebuie să știe cum să îi aducă la masa dialogului și în slujba țării pe toți cei aleși prin procesul democratic. Iar acest lucru înseamnă putere de negociere și de convingere.
Dar mai ales România are nevoie de un președinte care să îi reprezinte pe toți românii, indiferent de opțiunea lor politică. Fără jocuri de culise!
Sunteți de acord cu mine că a venit timpul unui președinte imparțial și independent, care să promoveze interesele românilor, nu un președinte preocupat de jocurile de putere din interiorul partidelor politice?”.
Pe cuvânt de Ana.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau