SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova
Dimensiune font:
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în care un candidat pro-Moscova va pierde. Cele trei ţări, membre NATO şi a G7, spun că şi-au avertizat partenerii în acest sens, într-un an electoral sensibil în întreaga lume.
Guvernele celor trei state au precizat că au informat autorităţile de la Chişinău despre intenţiile Moscovei şi că vor coopera cu acestea pentru a preveni interferenţa în procesele electorale din ţara noastră.
Rusia lucrează pentru a exacerba tensiunile în societate şi pentru a alimenta percepţii negative asupra Occidentului şi a echipei în exerciţiu a preşedintei prooccidentale a Republicii Moldova, Maia Sandu, prin dezinformare şi propagandă online, au afirmat cele trei guverne într-o declaraţie publicată de Departamentul de Stat de la Washington.
"Facem acest pas pentru a-i avertiza pe partenerii şi aliaţii noştri democratici că actorii ruşi desfăşoară un complot pentru a influenţa rezultatele alegerilor prezidenţiale din toamna anului 2024 din Republica Moldova", au spus semnatarii.
Complotul, au spus ei, face parte din încercările mai largi ale Moscovei de a submina alegerile democratice pentru a "asigura rezultate favorabile Kremlinului". Ameninţarea este deosebit de relevantă în acest an, în condiţiile în care sute de milioane de alegători din Europa şi America de Nord votează în cadrul alegerilor naţionale, regionale şi locale, se mai arată în declaraţie.
Premierul Dorin Recean a reacţionat pe X, spunând că este recunoscător pentru sprijinul celor trei aliaţi şi a promis că "încercările Kremlinului de a submina suveranitatea (Moldovei) şi de a incita la tulburări nu vor avea succes".
Cei trei aliaţi au emis declaraţia la o zi după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva Evgeniei Guţul, guvernatorul pro-rus al regiunii moldoveneşti autonome Găgăuzia. Guţul se confruntă cu acuzaţii penale de canalizare a fondurilor din Rusia pentru a finanţa Partidul Şor, acum interzis, înfiinţat de Ilan Şor, oligarhul prorus refugiat în Rusia şi condamnat pentru fraudă în Moldova.
În timpul unei vizite a secretarului de stat american Antony Blinken la Chişinău luna trecută, Maia Sandu a acuzat Kremlinul că foloseşte grupurile criminale din Găgăuzia pentru a aduce bani ruşi ca să finanţeze activităţi de destabilizare şi încercări de "corupere a alegerilor".
În declaraţia comună de joi, aliaţii au declarat că împărtăşesc îngrijorarea Maiei Sandu că Kremlinul foloseşte grupuri criminale pentru a finanţa activităţi politice. Interferenţa politică a Moscovei, au spus ei, datează de ani de zile, şi au citat ca exemplu "sprijinul direct" pe care angajaţii reţelei de televiziune RT, finanţată de stat, l-au oferit lui Şor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau