Tragedie in aceasta dimineata: o batrana si-a pierdut viata intr-un incendiu pornit de la o lumanare
Dimensiune font:
Pompierii militari din Fălticeni, alături de echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Preutești, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a stinge un incendiu izbucnit în localitatea Preutești.
La fața locului, o casă de locuit și o anexă gospodărească (corp comun) erau cuprinse de flăcări, afectând o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, existând riscul de propagare a incendiului la imobilele învecinate.
Flăcările se extinseseră și la locuința adiacente, însă, datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost limitat la acoperiș, care a suferit daune pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. De asemenea, fațada casei a fost afectată, inclusiv izolația din polistiren și elementele de tâmplărie din PVC.
Înainte de sosirea echipajelor de intervenție, localnicii au reușit să o scoată din interior pe proprietara primei locuințe, o femeie de 97 de ani, care era inconștientă și prezenta arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corporală. Pompierii paramedici SMURD au găsit-o în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a fost trimis în sprijin.
Din păcate, după finalizarea protocolului de resuscitare, femeia nu a răspuns și a fost declarată decedată.
De asemenea, proprietarul celei de-a doua locuințe, un bărbat de 71 de ani, a suferit un atac de panică și a fost asistat de echipele medicale pentru a primi primul ajutor. Ulterior, acesta a refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost stins la ora 4:50, limitându-se la zonele afectate, iar clădirile din apropiere au fost salvate.
Flăcările au izbucnit din dormitorul locuinței, cel mai probabil din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă și nesupravegheată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau