Un copil de trei ani din Suceava s-a tăiat cu o drujbă pe față
Dimensiune font:
Un copil în vârstă de trei ani și zece luni din județul Suceava a ajuns la spital după ce s-a tăiat cu drujba pe față.
Un copil în vârstă de trei ani și zece luni din județul Suceava a ajuns la spital după ce s-a tăiat cu drujba pe față, conform Agerpres. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Incidentul a avut loc duminică, în localitatea Vicovu de Sus, în timp ce băiețelul se juca, împreună cu fratele său de 11 ani. Bunica celor doi copii ar fi spus că, în timp ce se jucau cu o drujbă electrică, la un moment dat au pornit-o, iar copilul mai mic a atins cu fața lama, suferind leziuni.
Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Băiețelul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost internat din cauza plăgilor tăiate la nivelul feței. Cadrele medicale au sesizat polițiștii care au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau