Pompierii militari au intervenit astăzi, în jurul orei 16:50, pe DN 2 E 85, pe raza localității Garoafa, la un accident rutier produs ca urmare a impactului între 2 autoturisme, în care au fost implicate 5 persoane, respectiv 4 femei și 1 bărbat. Trei dintre persoanele aflate în autoturime au rămas încarcerate.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate în cel mai scurt timp 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Astfel, la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Echipajul de descarcerare a extras din cele două autoturisme, trei persoane dintre care una în stare de inconștiență. Victimei aflată în stare de inconștiență i s-au aplicat manevrele de resuscitare la fața locului, însă aceasta nu a răspuns manevrelor fiind declarată decedată.
Celelalte patru persoane care au suferit diferite traumatisme au fost preluate de echipajele SAJ și echipajul SMURD, ulterior fiind transportate la spital.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul intervenției
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau