Alexandru Anghel, noul președinte al Consiliului de Administrație la Aeroportului Iași
Dimensiune font:
Unul din cei mai performanți manageri în industria aviatică din România se întoarce la vârful Aeroportului Iași. Alexandru Anghel a fost confirmat ca fiind noul președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Iași.
Numirea acestuia vine după o perioadă de patru ani de stagnare la Aeroport, când această funcție a fost ocupată de Mitică Rebegea, susținut de PSD, și asupra căruia au planat mereu suspiciuni că nu are pregătirea necesară pentru o asemenea responsabilitate.
Alexandru Anghel a fost în trecut director al Aeroportului Iași, însă a fost marginalizat și îndepărtat prin asediul politic al lui Maricel Popa asupra instituțiilor subordonate CJ Iași. S-a dovedit a fi o pierdere uriașă pentru aerogara ieșeană, întrucât Alexandru Anghel a devenit președinte al Autorității Aeronautice Civile și a condus spre succes proiectul Aeroportului de la Ghimbav.
Întoarcerea lui Alexandru Anghel la Iași crează o stare de neliniște în rândul politrucilor din Consiliul de Administrație al Aeroportului Iași, care tocmai ei l-au înlăturat în mod iresponsabil și au ținut aerogara ieșeană în stagnare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau