Compania Blue Air redeschide ruta spre Otopeni
Dimensiune font:
Veste importantă pentru pasagerii care tranzitează Aeroportul Iași. Compania Blue Air a reluat după mai multe luni zborurile interne pe ruta Iași – Otopeni. Conform orarului de zbor, compania va opera cursa cu cinci frecvențe săptămânale, în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri. Astfel, compania și-a făcut loc în orarul de zbor de la Aeroportul Iași, unde mai sunt curse și spre alte destinații din Europa. Decizia ca Blue Air să revină la Aeroportul Iași a fost luată în urmă cu câteva săptămâni, în urma unei întâlniri avute de șefii administrației județene cu cei ai companiei la Palatul Culturii .
Blue Air intră în tabloul de curse la Aeroportul Iași. Care este prețul biletelor?
Compania Blue Air va zbura de la Iași în cele 5 zile lucrătoare, de la ore diferite. De exemplu, astăzi, 2 aprilie 20201, cursa Iași – Otopeni va fi disponibilă de la ora 18:10. Prețul unui bilet pleacă de la 141,59 lei, confom celor de la compania aeriană. Pentru data de 5 aprilie 2021, prețul unui bilet este tot de 141,59 lei. Pentru marți, 6 aprilie 2021, un bilet costă 116,59 lei. De asemenea, prețul unui bilet Blue Air pe ruta Iași – Otopeni, bilet achiziționat pentru ziua de 7 aprilie 2021, este de 116,59 lei. Pentru ziua de joi, 8 aprilie 2021, un bilet costă 91,59 lei, conform operatorului aerian. Pentru un alt zbor programat pentru vineri, 9 aprilie 2021, prețul unui bilet ajunge la 116,59 lei.
Noi investiții anunțate la Aeroportul Iași
Aeroportul Internațional Iași a bătut în cuie și lista de investiții pe anul 2021. Proiectul a fost avizat deja de plenul Consiliului Județean Iași în urmă cu doar câteva zile. Lista nouă de investiții cuprinde modernizarea sistemului de parcare de la aerogară. În plus, aerogara va trece și la implementarea unui sistem de monitorizare lângă terminalele regiei. CJ a avizat în urmă cu câteva săptămâni și noul masterplan de la Aeroportul Iași. Proiectul prevede investiții de 75 de milioane de euro pe partea de vest, zonă care include cele 3 terminale actuale, platforma de parcare, dar și un viitor terminal cargo.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau