Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România

pistol

Dimensiune font:

| 17-05-2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, în care un bărbat l-ar fi împușcat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe gânduri autoritățile din România. În județul Iași există în prezent la populație, înregistrate legal, nu mai puțin de 972 de arme cu bile de cauciuc și gaze.

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România

Pot acestea ucide un om? Răspunsul este „Da”. A existat chiar în judetul Iași un caz de omor cu o armă cu bile. Numărul acestui tip de arme este în creștere în Iași. 

Autoritățile din Slovacia încă cercetau ieri dacă premierul Robert Fico a fost împușcat cu gloanțe sau cu bile, ultima variantă precumpănind. Însă starea de sănătate a premierului era destul de gravă ieri, stabilizându-se spre seară, după operație. Câte astfel de arme cu bile există însă la Iași, și ce regim au?

Inspectoratul de Poliție Județean ne-a precizat că, în prezent, în județul Iași există în total 5.023 de arme letale, adică cu glonț și cu alice, aflate la populație. Din acest total aflat în evidența polițiștilor ieșeni, 3.162 sunt cu destinația de vânătoare, iar 972 sunt pentru autoapărare: cu bile din cauciuc și cu gaze. Aceste 972 de arme nu sunt considerate letale de către legislația românească, însă trebuie să ai permis de port armă pentru ele.

Opinia armurierului

Un armurier din Iași a spus jurnaliștilor ZDI că armele cu bile și gaze rănesc în funcție de distanță. „Dacă ești foarte aproape de un pistol cu bile din cauciuc și trăgătorul țintește în cap, sunt șanse să îți pierzi viața”, ne-a spus acesta. La fel este și cu pistolul cu gaze: jetul de gaz comprimat care iese cu putere din armă poate culca la pământ un om. Ieri, autoritățile din Slovacia, cel puțin presa, nu era dumirită cu ce fel de armă fusese împușcat premierul Robert Fico. Însă în România, în județul Iași, există un om ucis de o armă cu bile.

Mai exact, în luna iunie 2014, un muncitor în vârstă de 27 de ani care lucra la zidăria unei case din Vlădeni a fost împușcat în cap cu o armă cu aer comprimat, cu bile din cauciuc. Acesta a intrat în comă ulterior, după ce a fost transportat la spital, unde a murit, lăsând în urmă o fetiță de doi ani. Cazul a produs vâlvă la vremea respective, deoarece nu se știa că o armă cu bile poate ucide, și, în cazul multora, nici că trebuie autorizată măcar.

Ştefan B, în vârstă de 28 de ani la vremea respectivă, lucra în Belgia, iar cu banii câştigaţi acolo şi-a început construcţia unei case. El şi-a adus patru muncitori pentru a lucra la construcţia casei sale din Vlădeni, printre care şi pe Claudiu Ş. şi socrul acestuia, antamați pentru a tencui pereţii exteriori ai casei.

În jurul orei 14, Ștefan, proprietarul, s-a urcat în mansarda casei, unde a început să se joace cu puşca pe care o comandase din Belgia. „El a spus poliţiştilor că îşi regla luneta de la puşcă, ochind câmpul care se vedea în față printr-unul dintre locaşurile în care trebuiau montate ferestrele. A tras două focuri de armă, iar, la al treilea, la fereastră tocmai a ieşit victima, care a fost împuşcată în cap“, a detaliat atunci unul dintre anchetatori.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
„Cazul Strunga”, închis de DSP
19/06/2024 22:16

* „Avand in vedere că din probele recoltate de la pacienti nu a fost izolat niciun germene patogen, se infirmă diagnosticul de toxiinfecţie alimentară şi evenimentul se clasifică Focar de gastroente ...

Ieșenii, invitați în week-end la Festivalul Iei – RomânIA Autentică
19/06/2024 22:15

În ajun de Sărbătoarea Sanzienelor, iesenii, dar si turistii aflati in week-end in capitala Moldovei sunt invitati la cea de-a VIII-a editie a Festivalului Iei – RomanIA Autentică. Printre activ ...

Consilierii de probațiune au ieșit, din nou, în stradă!
19/06/2024 22:13

* sindicalistii se plang că, in ciuda faptului că salariile angajatilor din sistemul de probatiune au fost recunoscute atat de către instanţele judecătoreşti, cat si de insusi ministrul Justiţiei, prin O ...

RomânIA Autentică
19/06/2024 17:55

Primăria municipiului Iaşi invită atat locuitorii oraşului cat şi turiştii, in preajma Sanzienelor, la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Iei – RomanIA Autentică, in cadrul căreia pot asculta ...

Un hipermarket din Iași a luat foc
19/06/2024 17:54

Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate miercuri după-amiază din Centrul Comercial Felicia din Iaşi, după ce izolaţia de pe acoperişul clădirii a luat foc din cauza căldurii. Purtătorul de cuva ...

  Românii de poveste ajung în Parcul Copou
19/06/2024 12:48

Începand de vineri, 21 iunie, iesenii vor cunoaste 24 de romani de poveste, in cadrul unei expozitii inedite ce se va deschide la ora 10 in Parcul Copou. Vizitatorii vor putea scana cu ajutorul telefonulu ...

Două familii din Țuțora se vor muta în casă nouă
19/06/2024 12:37

Într-o lume plină de provocări si incertitudini, există putine lucruri care pot oferi o sperantă atat de palpabilă precum un acoperis deasupra capului. Habitat for Humanity, o organizatie globală ...

Guvernul a dat „undă verde” proiectului trenului metropolitan!
19/06/2024 08:21

* trenul metropolitan ar urma să străbată orasul de la vest la est, pornind din apropierea Antibiotice SA, continuand apoi spre Canta si strada Rampei, Gara, cu acces dinspre Piata „Alexandru cel Bun&r ...

Programarea căsătoriei trece în online
19/06/2024 08:11

* persoanele care vor să se căsătorească işi pot programa online ora şi ziua evenimentului Depunerea dosarelor in vederea incheierii căsătoriilor pentru perioada 1 – 4 iulie pot fi depuse in form ...

Primăria scoate la stradă „autospecialele cu vaporizator”
19/06/2024 08:05

Pentru protejarea mediul inconjurător afectat de temperaturile caniculare din aceste zile, principalele bulevarde si străzi din municipiu (Independentei, Păcurari, Nicolae Iorga, Nicolina - CUG, Tudor Vladim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei