Academicianul Iosif Antochi
Dimensiune font:
Recunoscut ca o autoritate în domeniul pedagogiei, atât în Germania, cât şi în Cehia, Iosif Antochi s-a născut în urmă cu un veac, la 23 august 1914, în satul Pătrăuţi din judeţul Suceava. A urmat gimnaziul din Vijniţa. A obţinut licenţa în Litere şi Filozofie la Universitatea Cernăuţi (1937) şi în Drept la Universitatea Bucureşti (1945).
Susţine doctoratul în filozofie la Universitatea dm Heidelberg (1941), cu teza: „Idealul educaţional în pedagogia românească”. Devine asistent şi lector la Catedra de Pedagogie a Institutului Agronomic din Bucureşti şi inspector general în Direcţia învăţământului din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, apoi, lector la Institutul Politehnic Bucureşti; cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Pedagogice. Între anii 1964 şi 1980 a predat la Institutul de învăţământ Superior din Piteşti. În 1974 este invitat la Universitatea renană „Friedrich Wilhelms” din Bonn.
S-a stabilit în Germania, ca „gastprofessor” (profesor invitat) la Bonn. A elaborat peste 150 de studii şi articole de pedagogie generală, istoria pedagogiei şi pedagogie comparată etc. Traduce şi comentează texte din operele unor mari pedagogi. A publicat: „Îndrumar metodic pentru predarea limbilor străine” (1956); „Din istoria gândirii pedagogice universale”. Antologie, 2 vol. (redactor şi coautor, 1959); „Istoria pedagogiei” (colab., 1961); „Fundamenta Pedagogiae” (colab., 1970).
A fost, de asemenea, coautor la dicţionare şi enciclopedii: „Dicţionarul enciclopedic român” (1962); „Das Neue Lexikon der Pädagogik” Vol. III, (Freiburg, 1971); „Internationales Soziologenlexikon” Vol. I, 1980 şi Vol. II 1983). În numeroase studii publicate în reviste germane tratează aspecte ale istoriei învăţământului din România, modul de recepţionare a pedagogiei străine în gândirea românească etc.
În ziua de 23 aprilie 1993, a fost ales membru al Academiei Române. Distins pedagog şi profesor universitar, Iosif Antochi a trecut în lumea umbrelor în noaptea de 29/30 septembrie 1997, în oraşul Bonn din Germania.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau