Circa 15.000 de spectatori, la proiecţiile în memoria lui Sergiu Nicolaescu din 5 cinematografe
Dimensiune font:
Proiecţiile speciale în memoria regizorului Sergiu Nicolaescu, organizate vineri şi sâmbătă noaptea, în 5 cinematografe din Bucureşti şi din ţară, au atras aproximativ 15.000 de spectatori, au declarat duminică, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii RADEF RomâniaFilm.
Proiecţiile în memoria lui Sergiu Nicolaescu au fost organizate la cinema Patria din Bucureşti, la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu, dar şi la sălile de cinema "Florin Piersic" din Cluj-Napoca, Patria din Craiova şi Premiera din Ploieşti, de către Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - RADEF RomâniaFilm.
Proiecţiile, la care accesul publicului a fost gratuit, s-au desfăşurat vineri şi sâmbătă, între orele 22.00 şi 05.00. Printre filmele proiectate s-au numărat "Dacii", "Revanşa", "Ultimul cartuş" şi "Nemuritorii".
La toate proiecţiile au participat aproximativ 15.000 de spectatori, dintre care cei mai mulţi - peste 5.000 - au mers să vizioneze filmele lui Sergiu Nicolaescu la cinema Patria din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii RADEF RomâniaFilm.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau