Diplome de onoare acordate de ministrul Culturii elevilor Liceului de Coregrafie ''Floria Capsali'' și profesorilor acestora
Dimensiune font:
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a acordat, marţi, diplome de onoare pentru 25 de elevi şi cinci profesori ai Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" în cadrul unui eveniment găzduit de Opera Naţională Bucureşti, unele instituţii şi personalităţi culturale primind distincţii şi ordine naţionale semnate de preşedintele Klaus Iohannis.
"Singurele distincţii care erau oficiale, înregistrate, erau cele pe care le dădea Preşedinţia României. Şi am spus că e momentul să avem şi noi, la Ministerul Culturii, un set de distincţii, pe care le-am şi înfiinţat prin ordin al ministrului. Avem o diplomă de onoare şi avem o distincţie de excelenţă. Astăzi lansăm aceste diplome şi sunt foarte bucuros că o facem pentru copii. Ei sunt viitorul, ei sunt cei care vor fi, la un moment dat, titularii acestei scene superbe de aici. Iar faptul că o mămică ne-a adus la cunoştinţă performanţa superbă pe care au avut-o la Youth America Grand Prix (Europe), înţeleg că e un soi de Oscar al dansului, m-a făcut să mă gândesc că cea mai potrivită lansare a acestor diplome este cu ei, oferindu-le lor aceste simboluri ale recunoştinţei noastre pentru efortul lor, simbol de încurajare pentru ceea ce, cu certitudine, îşi doresc să facă mai departe, iar noi, la Ministerul Culturii, la Opera Naţională, vă garantăm că suntem principalii dumneavoastră susţinători şi ori de câte ori veţi avea nevoie veţi găsi uşile deschise aici", a spus Romaşcanu.
În cadrul evenimentului, diploma de excelenţă a revenit unor personalităţi ale baletului românesc: Ileana Iliescu, Magda Rovinescu, Ioan Tugearu şi Cristian Crăciun.
Totodată, Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri", acordată de către preşedintele României, a revenit Muzeului Unirii din Iaşi, Muzeului Judeţean Satu Mare, Muzeului Vrancei din Focşani, Muzeului 'George Enescu'. Soprana Mihaela Marcu şi baritonul George Petean au primit Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler şi artistul plastic Dumitru Macovei a fost recompensat cu Ordinul Meritul Cultural.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau