Judecătoarea Adriana Stoicescu pune la zid „minunata lume nouă”

14

Dimensiune font:

| 18-08-2024 14:32

„În minunata lume nouă accesul e foarte facil. Nu îți trebuie foarte multe calități pentru a fi acceptat căci, nu-i așa, toleranță și incluziunea sunt noua biblie.

E suficient să urăști pârțurile vacilor, să vrei să o salvezi pe bunica cu orice preț și să bagi în tine ca spartul hamburgheri de plastic ca să salvezi planeta.

Dacă urli ca dementul împotriva cărților lui Tolstoi și mânjești câte un Van Gogh ești pe val.

Desigur, poți deveni un adevărat lider al lumii noi dacă, în fiecare dimineață, în timp ce îți admiri ”bijuteriile” ușor atârnânde și păroase, exclami, plin de mândrie și nereținută fericire ”ce fată frumoasă are mama….”.

Totul e simplu în lumea nouă. Trebuie doar să fii capabil de ură împotriva a tot ce e normal și să alegi să fii ”altfel” decât retrograzii și penibilii conservatori.

Dar cel mai tare trebuie să înveți să urăști credința. Iar creștinismul….mmm, aici lupta devine jihad. Căci nimic nu urăște mai tare omul nou decât pe Christos.

Noua lume a răsărit din tenebrele iadului, stimulată fiindu-i creșterea tocmai de noi, creștinii de fațadă, cei care dau pe la biserică de Paști și Crăciun. De preoții care fac din credință o afacere.

Semnele dezastrului au apărut de mult timp, dar noi am fost prea ocupați să le vedem. Apoi prea leneși să acționăm. Si, în final, prea șocați și resemnați ca să mai deschidem gura.

Lumea va trebui să ajungă la capătul capătului iadului pentru a se trezi. Căci acum nu mai e vorba de LGBT și BLM, de modern sau prea vechi, de inteligenta omului sau de cea artificială. Acum e vorba despre Dumnezeu. Lupta lumii noi e cu El.

Și dacă noi, cei care încă mai avem amintirea zilelor în care cuvintele mamă și tată însemnau ceva, ne retragem și acceptăm că suntem prea mici pentru un război atât de mare, am pierdut deja.

Nu mai e vorba de simple mofturi, de ciudățenii și excentrități. E vorba de viața noastră. Nu trebuie să fii cel mai preocupat creștin ca să spui ”ajunge„.

Trebuie doar să fii omul normal, frumos și bun, creat după chipul și asemănarea Unuia în care, chiar dacă nu crezi, crede El în tine. Trebuie doar să crezi în bunicii și părinții tăi, în copilăria și adolescența ta și să accepți că îți ești ție dator să lupți pentru ca lumea în care ai crescut să nu dispară.

Dumnezeu nu ne-a creat pe toți să fim preoți sau cei mai fervenți credincioși. Dar nici nu ne-a creat să fim fățarnici și lași, să facem paradă de o credință falsă și să fugim la primul semn de pericol. Nu ne vrea mămăligi sau prudenți, nu ne vrea defensivi. Ne-o fi cerut să întoarcem celălalt obraz, dar nu ne cere să ne lăsăm caftiți până la sânge de niște neica-nimeni păroși, îmbrăcați în rochii și cocoțați pe tocuri, pe care, să fim serioși, habar nu au să meargă…

Dacă vrem să ne asigurăm o ieșire demnă de pe scena asta, cred că trebuie să ne reconfigurăm traseul. Altfel, vom rămâne în istorie drept generația care ar mai fi putut face ceva dar a adormit în fotoliu la Netflix, în timp ce pisica îi torcea liniștită în poală, amețită de mirosul de Voltaren degajat de genunchii stăpânului…”, a scris, pe Facebook, judecătoarea Adriana Stoicescu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Mulți o folosesc, dar puțini îi cunosc adevăratul sens: originea fascinantă a expresiei 'mărul discordiei'
03/12/2024 12:20

Expresia „mărul discordiei” este una dintre cele mai puternice metafore folosite pentru a descrie originea unui conflict sau a unui dezacord profund intre persoane sau grupuri. Rădăcinile acestei ...

Catedrala Notre-Dame, de nerecunoscut la primul tur după incendiul devastator din 2019. Primele imagini cu obiectivul turistic vizitat de mulți români VIDEO
30/11/2024 12:27

 Restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris după distrugerea sa partială in urma unui incendiu in urmă cu cinci ani va da lumii un „soc de sperantă”, a declarat presedintele Emmanuel Macro ...

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu
27/11/2024 12:05

Actorul Andrei Ionescu a murit la 97 de ani, lăsand in urmă o poveste de dragoste de 67 de ani cu Ileana Stana-Ionescu. Anuntul a fost făcut de actrita Monica Davidescu, care a transmis condoleante familiei. ...

Ziua Recunoștinței la Casa Albă: Biden grațiază curcanii Peach și Blossom
26/11/2024 11:10

Preşedintele american Joe Biden i-a graţiat luni pe Peach şi Blossom, doi curcani cu pene albe, scutindu-i de mesele de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie anuală care a marcat şi inceputul oficial al sezonu ...

Coincidență stranie: 23 noiembrie, ziua neagră, care ne-a furat marii artiști români. Dan Negru, mesaj dureros, după decesul lui Gabriel Cotabiță: „Avea o mare grijă a vorbelor”
24/11/2024 00:04

Marele interpret Gabriel Cotabită s-a stins din viată, azi, 23 noiembrie 2024, la varsta de 69 de ani, in urma unui accident vascular. Ca o coincidentă stranie, tot intr-o zi de 23 noiembrie, parcă blestema ...

Zi neagră în lumea muzicală: Marius Bațu, fost membru al legendarei formații Pasărea Colibri, s-a stins din viață
23/11/2024 14:18

Marius Batu, unul dintre cei mai iubiti si respectati cantăreti de muzică folk din Romania, a murit vineri seara, la varsta de 65 de ani. Artistul urma să sustină un concert pe 23 noiembrie, la Casa de Cul ...

A murit Gabriel Cotabiță
23/11/2024 14:09

Cunoscutul cantăret Gabriel Cotabită a murit in urma unui accident vascular, la doar 69 de ani. Acesta era internat in spital. "Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop romaneasca fără una dintre cele mai ...

Marea actriță a României,Elena Caragiu, a murit. Viața sa a fost un adevărat film
17/11/2024 15:20

Marea actrită a Romaniei a murit. Este doliu in lumea filmului romanesc, după ce o mare actrită a trecut la cele sfinte. Actrita a reusit să plece in Statele Unite ale Americii (SUA), acolo unde a si deceda ...

Netflix scumpeşte toate abonamentele pentru clienţii din România
15/11/2024 14:21

 Netflix a hotărat să majoreze preţurile tuturor abonamentelor pe care le oferă clienţilor săi din Romania  decizie care vine după mai multe anunţuri asemănătoare ale platformelor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei