România, locul 8 în UE privind producţia de biciclete
Dimensiune font:
În 2019, Uniunea Europeană a produs peste 11,4 milioane de biciclete, reprezentând o creştere de 5% faţă de anul precedent şi cu 10% mai mare decât numărul produs în 2014. Printre statele membre ale UE, Portugalia a fost cel mai mare producător de biciclete în 2019, fabricând 2,7 milioane de biciclete, urmat de Italia (2,1 milioane), Germania (1,5 milioane), Polonia (0,9 milioane) şi Olanda (0,7 milioane). Aceste cinci ţări au reprezentat împreună 70% din producţia totală de biciclete din UE în 2019. Ţara noastră se află pe locul 8 în UE, cu un număr de 524.900 de biciclete produse, potrivit ultimului raport Eurostat.
Trendul mersului pe bicicleta a început să prindă tot mai mult contur şi în România, nu doar în sens de agrement, ci în sensul unui mijloc folosit pentru deplasarea la muncă sau înspre alte locaţii în detrimentul maşinii, comportament care ne duce tot mai aproape de ţările Occidentale. În acest context, BeKid.ro – unul dintre cele mai importante magazine online pentru copii din România - a realizat o analiză cu privire la piaţa autohtonă de biciclete, care a ajuns, în 2019, la o cifră de vânzări de-a dreptul impresionantă: 150 milioane de euro, iar trendul este unul ascendent, românii fiind dispuşi să plătească, în medie, aproximativ 650 lei pentru o bicicletă de copii şi 1100 lei, pentru o bicicletă de adulti, în contextul în care, în Germania, locuitorii sunt dispuşi să plătească de 5-6 ori mai mult pentru o bicicletă, cauza fiind nu doar puterea de cumpărare net mai mare, ci şi infrastructura modernă pentru biciclişti.
“După ce am analizat comenzile de biciclete de copii şi de adulţi din ultimii ani de pe magazinul online pe care îl deţin, am observat că în România se cheltuieşte în medie pentru o bicicletă de copii, în jur de 650 de lei (preţ cu TVA inclus), iar pentru o bicicletă pentru adulţi 1100 lei. Aceste valori ne poziţionează pe antepenultimul loc din Europa; prin comparaţie, un neamţ cheltuieşte de 5-6 ori mai mult pentru biciclete. Bicicleta este cea mai ieftină modalitate de transport, pentru care nu plătim taxe, nu există costuri de parcare, nu avem nevoie de permis pentru a o conduce, iar taxele de service sunt foarte reduse. Mersul cu bicicletă este cea mai sănătoasă, relaxantă şi accesibilă metodă de deplasare. Bicicletă este foarte simplu de manevrat, este rapidă, silenţioasă, economa şi nu în ultimul rând, este un mijloc de transport eco. Autorităţile ar putea ajuta la creşterea gradului de sănătate în rândul populaţiei prin investiţiile în piste pentru biciclete. Vânzările de biciclete ar creşte foarte mult, însă din păcate din cauza infrastructurii precare sunt descurajate persoanele care ar fi dornice să adopte acest stil de viaţă sănătos”, declară Iulian Ghisoiu, managerul magazinului online www.bekid.ro. Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau