Biletele de tren se scumpesc cu 20% de la 1 iulie. Cât vor costa pe câteva rute foarte populare
Dimensiune font:
Biletele de tren se scumpesc cu 20% de la 1 iulie, atât la trenurile de stat, cât și la cele private. La rutele scurte vor fi câțiva lei în plus, la cele mai lungi, chiar și peste 20 de lei. Nu se vor schimba însă și condițiile și nici nu cresc vitezele...
Pe trasee de sub 60 km, cum ar fi București - Ploiești sau Arad - Timișoara, tariful la trenurile Regio va crește de la 7,2, la 9 lei. La IR, unde este nevoie și de supliment de loc, vor crește de la 17.9 lei, la 22 de lei.
De la București la Brașov prețul va crește de la 24, la 29 lei la trenurile mai lente, Regio și de la 44,7 lei la 54 lei pe trenurile IR.
Pe una dintre cele mai circulate rute, Cluj - Oradea, prețurile la Regio vor crește de la 20,7 lei, la 25 lei, iar pe IR, de la 40,3 lei, la 48 lei.
Pe distanțe de puțin peste 200 km, cum ar fi București - Constanța sau București - Craiova, prețurile la Regio urcă de la 29,3 lei, la 35 lei. La IR biletele vor costa 67 de lei, față de 55 lei.
Un drum Timișoara - Baia Mare va costa de la 65 de lei, aproximativ 80 de lei.
De la Brașov la Mangalia prețul la IR va urca de la 86 lei, la 104 lei. Cine dorește un loc la cușetă de șase va plăti aproximativ 140 de lei. Tot la 104 lei urca și biletul pentru București - Iași, vagon clasa 2.
De la București la Timișoara, la clasa a 2 a, prețul va crește de la 97 lei, la 121 lei, dar călătoria durează, din păcate, 10 ore. La vagon de dormit, în cabină cu două locuri, biletul costa 215 lei, dar se vor adăuga 40 de lei.
De la Brașov la Iași biletul cu trenul Regio costă 65 lei și va ajunge la 80 lei, în timp ce la IR este 86 de lei și va ajunge la 104 lei.
De la București la Oradea, la cușetă cu 6 locuri, prețul va ajunge la aproximativ 170 lei. La vagonul clasa 2, cu loc pe scaun, călătoria va costa 120 de lei. Pe București - Satu Mare tarifele sunt un pic mai mari și există și varianta în vagon de dormit cu două locuri în compartiment, dar prețul este aproape 300 de lei.
Și pe trenul de aeroport se scumpește biletul: de la 4, la 5 lei.
Pe distanțe mai mari se vor resimți mai tare scumpirile: un drum la clasa a 2 a Iași - Timișoara va costa cam 130 de lei, iar la cușetă cu 4 paturi, aproximativ 200 de lei. Există la IR 1765 și varianta de dormit în cabina single pentru drumul de 17 ore, dar biletul costă spre 400 de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau