Continuă degringolada pe piaţa ieşeană a muncii
Dimensiune font:
În doar două săptămâni, cele scurse din această penultimă lună a anului, oferta de muncă la nivelul judeţului Iaşi s-a contractat teribil, ajungând la nivelul primelor luni de după pandemie. De la aproximativ 1.000 posturi vacante, câte erau la finele lui octombrie, acum, centralizatorul remis presei de către AJOFM conţine doar 795 locuri de muncă disponibile.
Dintre acestea, 156 presupun studii superioare. E vorba de joburi precum administrator bază de date, administrator cumpărări, analist, arhitect, asistent manager, biochimist medical, consilier juridic, referent/economist, geograf, ingineri din diverse domenii (automatist, autovehicule rutiere, CFDP, chimist, CCIA, construcţii hidrotehnice, de sistem în informatică, ecolog, energetică industrială, geodez, constructor, îmbunătăţiri funciare), medic veterinar, peisagist, specialist în domeniul proiectării asistate pe calculator, specialist în recrutare, specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sau specialist marketing. Procentual, asta înseamnă 19,6% din întreaga ofertă de lucru.
De partea cealaltă, din punctul de vedere al şcolarizării, nici necalificaţii nu se pot plânge că n-au oportunităţi de angajare.E nevoie de ajutori de bucătar, cameriste de hotel, femei de serviciu, manipulant mărfuri sau oameni buni la toate în construcţii.
Pe domenii de activitate, situaţia se prezintă în felul următor: în comerţ, 26 posturi, HoReCa are aceeaşi ofertă, tot nimic în asigurări, necesarul de personal din transporturi e de 23, restul serviciilor având nevoie de 271 lucrători.
Confecţiile nu vin cu nimic nou, 45 locuri de muncă libere, în construcţii se vede că se apropie finalul de sezon, doar 251. Industria stă ceva mai bine, aici se fac 126 de angajări. Gata cu agricultura, în sănătate peisajul arată încă bine, 29 posturi vacante.
Nimic nou, la nivel continental
Platforma EURES, cea în care sunt centralizate locurile de muncă la nivel continental, arată modificări infime faţă de săptămâna trecută. Doar opt locuri de muncă în plus (248/240). Cam ca în vremea pandemiei. Polonia domină autoritar clasamentul angajatorilor (120), la mare distanţă sunt Belgia (36) şi Letonia (30), ţări care completează podiumul.
Mai apar în oferta EURES Germania (24), Italia (15), Norvegia (12), Olanda (6), Austria (5). Şi atât. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau